Favoriţi în duelul cu Dinamo - Dinamo Bucurşeti - CSM Oradea
Partida va avea de la orele 15:00, la Arena de Baschet. Pe hârtie, orădenii au o misiune facilă. Dinamo este considerată drept cea mai limitată echipă din Liga Naţională. Asta deoarece se bazează doar pe jucători autohtoni. Dacă privim istoria şi palmaresul, situaţia e inversă, Dinamo având un bilanţ impresionant (22 de titluri şi 4 Cupe ale României). Actualmente, însă, dinamoviştii nu dispun de niciun baschetbalist cu experienţă şi nici de vreun stranier, Andrei Bădilă fiind singurul jucător cu vârsta de peste 23 de ani din lot, media de vârstă a echipei fiind de sub 22 de ani. De cealaltă parte, nu există probleme majore în efectivul lui CSM Oradea în acest moment. Gediminas Navickas a reluat antrenamentele, astfel încât CSM-ul are un lot complet. La fel ca şi în runda inaugurală, la meciul câştigat pe teren propriu cu BCMU Piteşti, antrenorul Cristian Achim ar putea începe partida cu Dinamo cu un cvintet format din stranieri. Partida a fi oficiată de brigada formată din Bedir Sefer, Dragoş Stan şi Şerban Raşoga. Delegat din partea FR Baschet va fi comisarul Anton Cutov.
Programul etapei a doua: SCM "U" Craiova - BCMUS Argeş Piteşti, Dinamo Bucureşti - CSM Oradea, CSU Atlassib Sibiu - "U" Mobitelco Cluj-Napoca (astăzi, ora 20.00, Digi Sport 2), BC Miercurea Ciuc - Energia Rovinari, BC Timişoara - CSM Bucureşti (astăzi, ora 18.00, Digi Sport 2), CSU Asesoft Ploieşti - BCM Tg. Mureş (mâine, ora 18.00, Digi Sport 2), Gaz Metan Mediaş - Farul Constanţa, Timba Timişoara - CSŞ Giurgiu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.