Patronul clubului Rapid Bucureşti, George Copos, s-a întâlnit luni, la Crowne Plaza, cu omul de afaceri Fathi Taher. Discuţiile au început la ora 16.00 şi s-au finalizat noaptea. Cei doi au negociat intens, avocaţii terminându-şi treaba abia la ora 21.30. Preluarea clubului giuleştean de către Taher trebuia perfectată încă de la finalul meciului cu Steaua, însă, din cauza evenimentelor din timpul derby-ului, tranzacţia s-a materializat abia luni. Fiind sigur că a pus mâna pe 80% din acţiuni, Taher a anunţat că şi-ar dori la cârma noii sale echipe un preşedinte care să se priceapă la fotbal. Imediat după demisia lui Rednic, omul de afaceri şi-a luat în serios rolul de acţionar majoritar şi l-a sunat pe Jean Pădureanu, preşedintele Gloriei Bistriţa, pentru a-l îndupleca să-l lase pe Sabău să vină în Giuleşti. Lovindu-se de refuzul lui „Tata Jean", Taher a enunţat un alt nume de tehnician pe care l-ar dori în Grant: Răzvan Lucescu, actualul antrenor al echipei FC Braşov.