Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o pe belgianca Elise Mertens (17 WTA), scor 6-4, 6-4. Românca rămâne fără set pierdut la Melbourne şi este pentru a 14-a oară în această fază a competiţiei la turneele de Mare Şlem.

Halep și-a adjudecat actul inaugural după 50 de minute. Constănțeanca a reușit un break rapid, la 1-1, însă s-a văzut egalată la 3 ulterior. De la scorul de 4-4, românca a avut o serie de cinci game-uri câștigate, astfel că a triumfat în primul set și a obținut un avantaj considerabil în actul secund, 3-0. În ciuda acestui avantaj, Mertens a reușit să revină și a egalat la 4. A urmat un game în care Halep a avut nevoie de cinci mingi de break pentru a trece din nou la conducere și a servi pentru meci. Simona nu a irosit șansa avută și a încheiat partida, scor 6-4, 6-4, după o oră și 37 de minute.
Simona Halep a comis doar opt greșeli nerforțate pe parcursul meciului, mult mai puține față de adversara sa - 38. Elise Mertens a fost superioară în ceea ce privește loviturile direct câștigătoare, 36, față de 21, însă nu a fost de ajuns pentru a-i face față româncei. Penru Halep a fost cea de-a treia victorie înregistrată în fața lui Elise Mertens, din cele patru partide directe

„Sunt fericită că sunt în sferturi din nou. Știam că trebuie să rămân concentrată, motivată. Am fost puțin nervoasă la un moment dat, în setul doi, dar am fost suficient de puternică să câștig. Câteodată, o iau puțin razna pe terenul de tenis, sunt conștientă de acest lucru, dar îmi iau energia din loja mea. Știam că trebuie să merg înainte, să nu mă gândesc neapărat la scor", a spus Halep, la finalul meciului cu Mertens.
 

În sferturile de finală de la Australian Open, Halep va întâlni pe Anett Kontaveit (31 WTA) cea care a învins-o pe Iga Swiatek, locul 56 WTA, scor 6-7, 7-5, 7-5.

Anett este prima jucătoare din Estonia care atinge această fază la turneul de Mare Șlem de la Melbourne. Sportiva de 24 de ani a vorbit despre Simona Halep, viitoarea sa adversară.

"Aștept să joc acum împotriva Simonei. Este o jucătoare excelentă, deci va trebui să practic cel mai bun tenis al meu. Este incredibil de consistentă. Joacă și se mișcă foarte bine, iar eu va trebui să încerc să-mi fac jocul și să fiu agresivă", a declarat Kontaveit, potrivit site-ului WTA.

Anett Kontaveit, jucătoare născută la Tallinn, este clasată pe poziția 31, cel mai bun loc din circuitul WTA ocupat fiind 14, în aprilie 2019. Ea are în palmares un singur trofeu, cel de la 's-Hertogenbosch, din 2017. Sportiva din Estonia se află la cel mai bun rezultat din carieră la un turneu de Mare Șlem.

Simona Halep și Anett Kontaveit s-au mai întâlnit de două ori, românca impunându-se în ambele ocazii, la turneele de la Miami și Roma, din 2017. Meciul din sferturile de finală ale Australian Open se va disputa miercuri dimineață, la o oră care va fi stabilită ulterior de către organizatori.

Celelalte partide din sferturi:

Astăzi:

Sofia Kenin - Ons Jabeur
Ashleigh Barty - Petra Kvitova

Mâine

Garbine Muguruza - Anastasia Pavlyuchenkova

Câștigătoarea de anul trecut a turneului, Naomi Osaka, a fost eliminată în acest an încă din runda a treia de jucătoarea din America de 15 ani Cori Gauff (nr. 67 WTA).