Fără şanse în Cupa României la polo feminin - Trei eşecuri pentru Crişul-Torpi
Combinata CS Crișul Oradea-Torpi Târgu Mureș n-a putut ţine pasul cu celelalte adversare în turnul tur al Cupei României la polo senioare.
Cu doar două senioare în componenţă şi cu restul jucătoarelor cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, Crişul-Torpi a pierdut cele trei jocuri disputate în compania unor adversare cu jucătoare mai experimentate şi valoroase, unele chiar din străinătate: 5-15 cu Rapid, 4-19 cu CSA Steaua și 3-18 cu Dinamo.
La echipa antrenată de Orban Zoltan şi Dorin Sava au evoluat Cezara Todea, Fatima Chirilă - portari; Oana Vidican, Antonia Vidican, Nagy Debora, Rencsik Réka, Csáki Olivia, Alexandra Zilahi, Antonia Tamaș, Cristina Precup, Donatella Sur, Beatrice Mureșan, Renata Moldovan, Diana Mureșan, Adriana Orza.
Clasament: 1. Rapid, 9 puncte; 2. Steaua, 6 p; 3. Dinamo, 6 p; 4. Crișul / Torpi, 0 p.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.