Fără probleme pentru handbalişti
CSM Oradea a obţinut o nouă victorie în Divizia A la handbal masculin, depăşind fără probleme formaţia Unirea Sânnicolau Mare, într-o partidă disputată ieri la Arena "Antonio Alexe". După 60 de minute de joc, echipa pregătită de Sebastian Tudor s-a impus cu 38-25 (18-14).
Oaspeţii au reuşit să ţină ritmul doar în primul sfert de oră al jocului, în care au jucat de la egal la egal cu gazdele. Gazdele s-au distanţat din minutul 21, scor 14-12, avantajul crescând până la pauză la patru goluri, 18-14. În repriza secundă, CSM Oradea nu le-a mai lăsat nicio şansă oaspeţilor care au fost nevoiţi să lupte pentru limitarea proporţiilor scorului. Cu toate acestea, meciul s-a încheiat cu o victorie categorică a echipei CSM Oradea, care a câştigat cu 38-25.
CSM Oradea: Leu, Bistrean, Gale (portari), Luca 6, Macavei, Macovei 9, Al. Farcaş 11, Papuc, Sava 4, Maxim 2, Taşcă 5, Avram 1, Szilagyi.
Antrenor: Sebastian Tudor
„Sunt mulţumit doar de repriza a doua, prima a fost mai slabă. Au contat şi numeroasele accidentări din lot. Urmează o perioadă de întrerupere a campionatului, în care vom continua să ne pregătim cu asiduitate", a afirmat după meci antrenorul Sebastian Tudor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.