Majoritatea preşedinţilor de cluburi din Liga I a votat, ieri, în cadrul Adunării Generale a LPF, împotriva înfiinţării unui campionat de tineret, motivul invocat de cei 15 reprezentanţi ai grupărilor fiind criza economică, a anunţat secretarul general al ligii, Valentin Alexandru.
"La propunerea Universităţii Craiova privind reînfiinţarea campionatului «Primavera» s-a decis respingerea acesteia. Au fost 15 voturi împotrivă, 2 pentru, iar reprezentantul clubului Dinamo nu ajunsese la şedinţă. Motivele invocate de cluburile din Liga I au fost legate de partea financiară, din cauza perioadei de criză pe care o traversăm acum", a declarat Alexandru.