Fabregas a semnat pe cinci sezoane cu FC Barcelona
Internaţionalul spaniol şi căpitan al formaţiei Arsenal Londra, Cesc Fabregas (foto), a semnat un contract pe cinci sezoane cu FC Barcelona, a anunţat, ieri, clubul catalan pe site-ul oficial. FC Barcelona a anunţat că jucătorul "revine acasă", însă nu menţionează valoarea tranzacţiei, estimată între 36 şi 40 de milioane de euro. Fabregas, în vârstă de 24 de ani, care a semnat contractul în prezenţa preşedintelui FC Barcelona, Sandro Rosell, revine la clubul pe care l-a părăsit când avea 16 ani, în 2003.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.