Indiscutabil, în acțiunea „Fă sport indiferent de vârstă... și de kilograme” lideri autoritari în derularea acestor evenimente sunt cei de pe „Valea Roşiei” , care au mai „întors” o filă din bogata istorie a acestor acțiuni, sâmbătă la Căbești, unde s-a disputat revanșa meciului care a avut loc pe 25 mai la Zalău, în compania unei selecționate Hora TV.

Așadar, prima partidă disputată la nivel interjudețean, între Presa Bihoreană și Hora TV, a fost posibilă datorită implicării cunoscutului prezentator de spectacole, bihoreanul Ionel Goina, mare prieten, dar mai ales colaborator, cu binecunoscutul sălăjean Vasile Coca, un nume de referință în folclorul românesc, dar și mare iubitor de sport, care, așa după cum mărturisea: „pe lângă muzică, distracție, întotdeauna omul trebuie să fie prins într-o permanentă activitate, iar sportul, indiferent de disciplină, face acest lucru posibil, dar mai ales leagă prietenii noi, care cu siguranță se vor păstra în timp”.  Meciul retur, disputat la Căbești, a reliefat din plin aceste vorbe incontestabile.

Tradiția zonei, o bogată carte de vizită

Promotorul multor evenimente derulate la Căbești în ultimii ani, primarul comunei, Silviu Toda, a demonstrat și de această dată un simț organizatoric deosebit, reușind să „surprindă” oaspeții mai mult decât plăcut datorită unui program bine structurat, dar mai ales diversificat. Oaspeții sălăjeni au ajuns primii pe aceste minunate meleaguri, locuite de oameni admirabili, fiind invitați, încă din start, la o „ședință tehnică”, evident,  „prezidată” de Silviu Toda și Ionel Goina, la care s-a alăturat după ceva timp și „presarii”, mereu în contratimp şi în întârziere.

Terenul sintetic din centrul comunei a fost gazda unui eveniment în care tradițiiile acestor meleaguri au fost reliefate datorită unui ansamablu folcloric care, pe lângă jocurile populare, a mai prezentat atât obiceiurile zonei, dar mai ales a pus la „vedere” minunatele costume populare, autentice, purtate cu mare „fală” de membri acestuia. Oaspeții au fost primiți ca niște adevărați „ambasadori”, cu pâine și sare, dar și tradiționala pălincă, urmată de cunoscuta, în zonă, plăcintă cu brânză.

Cupă surpriză de la sălăjeni

Antrenorul oaspeților, în acest meci, Vasile Coca, împreună cu căpitanul de echipă, Viorel Fărcaș, a oferit echipei Presa Bihoreană o cupă, din partea studioului Hora TV, drept recunoștință, cum afirmau aceștia, pentru inițierea acțiunii „Fă sport indiferent de vârstă... dar și de kilograme”, în care selecționata lor a participat deja la două etape, cu acest meci, dorind ca aceste confruntări să aibă continuitate.

AJF Bihor, la înălțime

La acest eveniment derulat în mijlocul unor adevărați prieteni, AJF Bihor s-a dovedit a fi la înălțime prin staff-ul prezent la Căbești, unde a felicitat atât organizatorii, dar și oaspeții sălăjeni, cât și inițiatorii acestei acțiuni. Astfel, Radu Bitea, președintele AJF Bihor, Petru Boroș, secretar, Gheorghe Rusu, directorul departamentului Ligii a V-a, au dorit, și reușit, să dea o notă cât mai oficială acestor acțiuni care se derulează, fără sincope, de peste zece ani. Radu Bitea a oferit lui Vasile Coca o minge de la gala „Uniți pentru Mihai”, cu semnăturile tuturor  fotbaliștilor români care au fost prezenți pe stadionul Iuliu Bodola, din Oradea, pe 26 Mai, într-un „triunghiular” cu scop caritabil.

Scorul a trecut în plan secund

Revanșa de la Căbești s-a constituit, practic, într-un adevărat turneu, la care au participat trei echipe, Hora TV, Presa Bihoreană și Selecționata Căbești, iar meciurile disputate s-au „derulat” printr-o continuă „schimbare”  a echipelor, în care scorul a fost complet neglijat, în prim plan fiind doar reușitele individuale. Fiind „uns” antrenor, Vasile Coca a surprins asistența prin faptul că și-a coordonat echipa din teren, fiind alături de căpitanul de echipă, Viorel Fărcaș, un adevărat „vrăjitor” al balonului, ca și a microfonului de altfel. „Presarii” au avut în „maratonistul” Horia Buz un om de bază, care a bifat majoritatea minutelor pe teren (și au fost multe, peste 100), în timp ce Gheorghe „Ratinio” Rusu, acum extremă „falsă”, a dovedit o mare poftă de goluri. A redebutat Mihai Zamfir, cu o mare poftă de joc după lunga absență, în timp ce localnicii Ady Simea și Geo Beldeanu au apărat pe rând atât la „presari” cât și la localnici. Mai temperat ca de obicei a fost golgheterul all-time al presarilor Ionel „Totino” Popa, care a „bifat” mai puține minute. În schimb, organizatorul acestei zile minunate, primarul Silviu Toda a fost prezent în toate ipostazele, făcând față cu brio tuturor provocărilor, secondat la același nivel de Ionel Goina, cu o vitalitate ieșită din comun. Radu Bitea , în postură de supervizor, a apreciat calitatea jocurilor, arbitrate impecabil de Petru Boroș, care a dovedit că știe arta cavalerilor „negri”.

Ședință tehnică nocturnă, cu „iz” matinal

Organizatorii returului, Silviu Toda și Ionel Goina, au organizat o nouă ședință tehnică, necesară pentru a dezbate fazele litigioase, dar mai ales cele comice! Într-o locație de vis, la Cabana Sohodol, şi într-o ambianță de adevărată sărbătoare, toți „actorii” din teren s-au dovedit a fi pe aceeași lungime de „undă”. Timpul nu a fost cronometrat de această dată, deoarece vocea lui Vasile Coca a făcut să „tremure” codrii și să alunge norii grei care anunţau ploaia, dar care au fost și ei părtași la o noapte de vis, la care a mai concurat interpreta Paula Lezeu și o formație de „greieri” foarte talentată, așa cum i-a apreciat cunoscutul interpret, care a captat atenția tuturor până în zorii zilei. Pe toată durata „ședinței tehnice” cele mai apreciate „verdicte” au venit din partea lui „Voasi" Pup și Mișu Cabău, care în ciuda „fumurilor”  expuse, nu au fost contraziși.

În curând, la Pria

Majoritatea componenților selecționatei Hora TV sunt originari din satul Pria, comuna Cizer, iar Vasile Coca și Viorel Fărcaș doresc să organizeze, la finalul lunii iunie, un alt meci împotriva „presarilor”, care au acceptat cu mare plăcere invitația lansată. Astfel, caravana „presarilor” va mai trece „legal” încă o dată frontiera județului, făcând ca acțiunea „Fă sport indiferent de vârstă... dar și de kilograme” să facă o bună propagandă „sportului rege”, atât de iubit pe toate meleagurile.

 Selecționata Hora TV: Viorel Fărcaș (cpt) – Vasile Coca, Liviu Fărcaș, Nelu Fărcaș, Ioan Fărcaș, Călin Cudor, Ovidiu Pop, Nicu Mureșan, Nicu Fărcaș, David Gaidoș.

Antrenor: Vasile Coca.

Presa Bihoreană: Adrian Simea - Mihai Zamfir, Liviu Gavriș, George Morgovan, Gabriel Matica, Costi Demian, Sorin Ilisie, Horia Buz (cpt), Gheorghe „Ratinio” Rusu, Ionel „Totino” Popa.

Antrenor: Ionel Goina.

Selecționata Căbești: Geo Beldeanu - Raul Lasc (cpt), Petru Brădău, Bobby Fărcanea, Sorin Bredău, Liviu Barnoș, Sergiu Fărcanea, Liu „Gorobo”  Pașcondea.

Antrenor: Silviu Toda.