"Fă sport, indiferent de vârstă" - Recital fotbalistic şi muzical la Beiuş
Acţiunea "Fă sport, indiferent de vârstă" şi-a derulat un episod şi la Beiuş. La invitaţia lui Claudiu Borza, selecţionata Presei bihorene a susţinut un meci amical de fotbal pe terenul sintetic din urbea de pe Valea Nimăieştilor în compania prietenilor îndrăgitului solist beiuşean.
După programul dens din ultima perioadă şi suspendările dictate de "Comisia de Disciplină a Familiilor", echipa Presei a avut mari dificultăţi de a încropi un lot pentru acest joc. Ca şi în alte dăţi, au primit o mână de ajutor din partea prietenilor din Depresiunea Beiuşului. De partea cealaltă, foşti componenţi ai Bihorului Beiuş, dornici să demonstreze unui public numeros, dar şi adversarilor că fotbalul nu are secrete pentru ei în ciuda trecerii anilor. Debutul jocului a confirmat aşteptările gazdelor. Determinaţi, beiuşenii şi-au năucit adversarii cu un joc de pase în viteză şi scorul a luat rapid proporţii. Treptat-treptat, "presarii" s-au acomodat cu atmosfera şi stilul beiuşenilor şi au redus diferenţa, care la final s-a dovedit minimă (8-7) în favoarea gazdelor. Pe cât de încrâncenat a fost jocul, în sensul pozitiv al cuvântului, pe atât de relaxantă a fost ambianţa după meciul arbitrat ireproşabil de prof. Viorel Codreanu. Claudiu Borza şi formaţia sa au susţinut un recital, la Baza Sportivă, savurat din plin de protagoniştii meciului. Următorul joc ar putea avea loc spre sfârşitul anului, când Claudiu Borza îşi va lansa un nou album şi va continua seria acţiunilor caritabile din preajma sărbătorilor de iarnă.
Selecţionata Beiuş: Alin Marcu, Cosmin Tanchiş, Ionel Bodin, Sorin Olteanu, Adrian David, Ciprian Carţiş, Ionuţ Sferle, Remus Ganea, Claudiu Bercea (Hypu), Cristian Marcu, Rudy Kovacs.
Antrenor: Silviu Odobasianu.
Manager: Claudiu Borza.
Preşedinte onorific: Ionel Bondor.
Presa bihoreană: Adi Simea - Gabriel Matica, Silviu Toda, Sorin Ilisie, Teodor Biriş, Ionel Goina, Radu Bitea, Ionuţ Cergheş.
Antrenor: Gheorghe Rusu.
sunt sovre sunt beat ca la sedinta cu arbitrii si observatorii cand am fost jalnic si penibil amenintand, jignind si desconsiderand colegii. recunosc ca am furat banii din cja si ca mi am batut joc de d na doctor carmen falsificandu i semnaturile, recunosc ca.....to be continued...dar si bitea trebe jignit cumva
Prezent