După ce, în etapa precedentă, „presarii” şi prietenii lor au făcut cea mai lungă deplasare „atingând” zona de sud a județului, la Criștioru de Jos, zilele trecute aceştiua au depăşit, în premieră, granițele județului Bihor. Caravana "Fă sport indiferent de vârstă şi de... kilograme" a ajuns la Zalău, la invitaţia cunoscutului interpret de muzică populară Vasile Coca.

 

Factorul de legătură care a făcut posibilă această partidă între Hora TV și Presa Bihoreană a fost cunoscutul prezentator de spectacole, inegalabilul bihorean Ionel Goina, bun prieten, dar și colaborator, cu îndrăgitul, dar și cunoscutul sălăjean Vasile Coca, o personalitate a folclorului românesc. Iată, așadar, că folclorul s-a putut „împleti” într-un mod armonios cu fotbalul, datorită unor oameni deosebiți, într-o zi care s-a dovedit o adevarată sărbătoare pentru cei prezenți. 

„Calibrați” la fel, rezultat pe măsură

Disciplina a caracterizat „presarii” în această deplasare, deoarece au sosit la Vila President, locul stabilit de organizatorul acestui meci, Vasile Coca, cu 70 de minute înaintea startului, fiind luați rapid în „primire” de gazde, care i-au „testat” la ședința tehnică, ținută pe terasa localului. Garniturile s-au dovedit a fi sensibil egale din punct de vedere a gabaritului, cu câteva kilograme în minus pentru bihoreni, în care balanța a fost înclinată datorită câtorva „piese” mai ușurele. Zălăuanii au avut în căpitanul de echipă, Vasile Coca, un adevărat pericol în fața porții adverse care și-a dovedit calitățile și cu mingea la picior, având nu mai puțin de șapte reușite, ca și în fața camerelor de luat vederi, atât de familiarizate cu acesta în fața lor. Un adevărat organizator, din toate punctele de vedere, a fost Viorel Fărcaș, atât în poartă, cât și pe teren, unde și-a făcut cunoscută prezența, cât mai ales în culise, unde a fost în prim planul evenimentelor, alături de Vasile Coca, reușind ca toate detaliile să fie bine puse la punct în cele mai mici amănunte. Nelu Fărcaș, fratele lui Viorel, a debutat ca arbitru de centru, făcându-și remarcată prezența și în atac, ca și celălalt portar Dan Chiba, bine acompaniați de colegii din echipă. De altfel, a fost o adevărată rotație pentru postul de arbitru de centru, unde fluierul a fost pasat la mai mulți jucători din ambele tabere.

Lovitura de începere a meciului a fost dată de golgheterul all-time al presarilor, Ionel „Totino” Popa, care în ziua meciului, 25 mai, își sărbătoarea chiar ziua de naștere, reușind din nou să „recidiveze de patru ori, ca și în precedenta partidă, în timp ce celălalt „junior” Under 65 din echipă, Gheorghe „Ratinio” Rusu, a fost autorul celei mai mari ratări a meciului. Geo Beldeanu a fost îngerul păzitor o bună bucată de timp în poarta oaspeților, ca și Silviu Toda, același factor de echilibru, indiferent de postul avut. Balonul a avut o circulație pe rute precise datorită omului legii, Liviu Gavriș, în timp ce „greutatea” i-a imprimat-o Teo Biriș, care a și punctat de două ori. Discreția a fost punctul forte a lui Sorin Ilisie, receptiv la sfaturile colegilor şi dispus la efort, în timp ce Ionel Goina și-a „jucat” rolul de intermediar și pe teren, fiind un adevărat factor de legătură dintre jucători. Plin de avânt în a lua decizii a fost George Morgovan printr-o dăruire exemplară, materializată cu două reușite, în timp ce maratonistul Horia Buz a fost, la Baza President, un adevărat „președinte” la pupitru, luând hotărâri benefice pentru coechipieri, dar și reușind golul egalizator (21-21), la pauză 10-9 pentru gazde,  într-o partidă maraton, jucată pe durata a două reprize de câte 60 de minute.

Chiar dacă pe final de meci, vârsta unora, dar și kilogramele au început să-și arate greutatea, spre cinstea lor au terminat cu toții meciul în picioare, datorită faptului că, de multe ori, rotația liniilor s-a făcut ca la... hochei.

Fazele litigioase au rămas fără „ecou”

La finalul meciului, Vasile Coca și Viorel Fărcaș au invitat cele două echipe la o „conferință de presă” unde să-și expună punctul de vedere asupra fazelor litigioase din timpul meciului, însă acestea s-au „evaporat” ca prin minune în fața unor tentații culinare deosebite și a unor momente de adevărată relaxare pe care, prin vocea lui extraordinară, Vasile Coca a întreținut o atmosferă de vis. Până spre dimineață s-au „analizat” în mod sportiv fazele de joc, care au fost reluate de o parte dintre presari și la locuința lui Vasile Coca, sâmbăta, când au acceptat invitația făcută, iar soția acestuia, Aurelia, s-a dovedit o adevărată doamnă, dar și o gospodină desăvârșită. Pasiunea lui Vasile Coca pentru frumos și eficiență rivalizează și acasă ca și pe „sticlă” prin gospodăria pe care și-a construit-o, una în care tronează bunul gust și spiritul organizatoric.

Duel reeditat în curând

Revanșa acestui meci va avea loc la jumătatea lunii iunie, la Căbești, unde se va mai derula încă o acțiune din caravana „Fă sport indiferent de vârstă... dar și de kilograme”, pe terenul unor oameni mari iubitori de sport cum sunt Silviu Toda, Ionel Goina și toți prietenii lor. Dar o altă revanșă a promis Vasile Coca, într-un timp cât mai scurt, în satul lui natal, Pria, din comuna Cizer, unde dorește să organizeze un meci pentru consătenii lui atât de dragi, pe care îi iubește, conform propriilor afirmații, ca și pe familia lui.

Selecționata HORA TV: Viorel Fărcaș (1 gol), Dan Chiba (1) - cpt. Vasile Coca (7), Liviu Fărcaș (3), Nelu Fărcaș (2), Ioan Fărcaș (1), Călin Cudor (1), Ovidiu Ppop (2), Nicu Mureșan (1), Nicu Fărcaș (2).

Presa Bihoreană: Geo Beldeanu (1) - Silviu Toda (2), Liviu Gavriș (3), Ionel Goina (3), George Morgovan (2), Sorin Ilisie (1), Teo Biriș (2), cpt. Horia Buz (2), Gheorghe „Ratinio” Rusu (1), Ionel „Totino” Popa (4).