Stadion: Crişul; spectatori: circa 100.
Marcatori: Fogoroşi 4 / Fărcuţ 7, Oraş 37, Negrita 57 şi 67
Crişul: Ciursa - Bot, Madar (15 L. Popa), Cătană, Vancea, Koveşdi (55 Ardelean), Fogoroşi, Olar (77 Balint), Iacob, A. Popa (77 Bulzan), Cărbunar. Antrenor: Viorel Domocoş.
Poiana: Gaboraş - Fărcuţ, Ciuciu, Pele, Sbertea, Junc, Tomuţa, Bogdan, Lazea (83 Brisc), Oraş, Negrita. Antrenor: Sandu Balaş.
Cartonaşe galbene: Madar, Vancea / Fărcuţ, Lazea, Brisc.
Arbitri: Sztanyk Andrei (centru) - Radu Pascu şi Ciprian Fechetea (asistenţi). Observator AJF: Cornel Pantea.

În ultima partidă pe teren propriu din actualul campionat, tinerii jucători ai Crişului au întâlnit revelaţia campionatului, o echipă a cărei valoare şi experienţă competiţională este dată de jucători foşti divizionari (Oraş, Negrita, Sbertea etc), care au făcut diferenţa şi la Aleşd. În minutul 4, Fogoroşi a deschis scorul, trimiţând în vinclu de la circa 20 m şi se părea că aleşdenii se pot despărţi cu o victorie de propriii suporteri. A fost doar o impresie, pentru că oaspeţii au revenit rapid. Peste trei minute, juniorul Fărcuţ a egalat (1-1), iar cu şapte minute înainte de pauză Oraş i-a adus în avantaj pe oaspeţi (1-2). Ambele reuşite ale Poianei au venit după două şuturi imparabile, dar norocoase, care au trimis prima dată balonul în bară şi abia apoi în plasa porţii Crişului. Deşi au marcat de două ori, oaspeţii au fost dominaţi în prima repriză, dar atacanţii Crişului au risipit ocaziile create, intrând la cabine cu un scor nedrept afişat pe tabela de marcaj.
În al doilea mitan, gazdele au reluat atacurile, sperând într-o egalare care, după dominarea realizată, părea posibilă. Însă, oaspeţii, după două contraatacuri ucigătoare, de manual, au reuşit să surprindă apărarea neexperimentată a gazdelor, marcând încă de două ori prin Negrita, reuşitele acestuia rezolvând ecuaţia învingătorului. Căderea psihică a gazdelor,precum şi apărarea exactă a oaspeţilor au făcut ca scorul să nu mai poată fi modificat. După aspectul general al jocului, scorul a fost prea sever, neoglindind echilibrul din teren. Dar victoria oaspeţilor nu poate fi contestată.
În final, apreciind evoluţia echipei Crişul în retur, o considerăm bună şi în creştere de la meci la meci, fapt ce ne dă garanţia că experienţa şi valoarea câştigată, îmbinate cu rămânerea pe banca tehnică a lui Viorel Domocoş, vor constitui atuuri importante în formarea unei echipe competitive în viitorul campionat.