Suporterii FC Bihor care doresc să asiste la meciul de la Cluj, cu Universitatea, sunt aşteptaţi mâine dimineaţă la Stadionul Municipal. Plecarea este prevăzută la ora 06.30 din parcarea arenei orădene. "Vom avea la dispoziţie autobuzele necesare pentru deplasare. Important e să fie cât mai mulţi suporteri alături de echipă la acest meci important", a spus Nicu Gheorghiţă, liderul galeriei "Rebelii orădeni". Transportul este gratuit, fanii urmând a plăti doar biletul de meci, care costă 5 lei. Galeria orădeană şi-a completat arsenalul cu aproximativ 100 de steguleţe "roş-albastre".