Examen decisiv pentru tricolori: Olanda - România
În această seară, de la ora 21.30, într-o partidă transmisă în direct de TVR 1, naţionala de fotbal a României va întâlni, la Rotterdam, naţionala Olandei, în preliminariile CE 2008.
Este primul joc din acest an între cele două formaţii, o întâlnire de importanţă majoră pentru ambele grupări. Şi asta pentru că amândouă echipele vizează ocuparea locului I în grupă la finalul preliminariilor şi, implicit, calificarea directă la turneul final. Există şi şansa locului doi, dar aici povestea este ceva mai complicată, iar dacă este posibil, ambele reprezentative ar dori să evite această postură. Pentru tricolori, jocul de la Rotterdam este decisiv, un eventual eşec le-ar reduce drastic şansele de a mai ocupa locul I, gândindu-ne că şi partida cu cealaltă "nucă tare" a grupei, Bulgaria, se va disputa la Sofia. Confruntat cu accidentări pe bandă rulantă, rând pe rând ieşind din calcule nume precum Chivu (absenţa căpitanului reprezintă cea mai mare pierdere pentru naţionala tricoloră), Ghionea, Florentin Petre, astfel că selecţionerul Victor Piţurcă a căutat mereu soluţii pentru a plomba aceste absenţe. În final, s-a stabilizat lotul de 22 de jucători, iar printre certitudini se înscrie revenirea în postura de titular a lui Bogdan Lobonţ, dinamovistul fiind preferat lui Dani Coman, care se pare nu este 100% pregătit din punct de vedere psihic pentru acest derby. Va fi extrem de greu pentru tricolori, mai ales că olandezii şi-au permis luxul de a renunţa la vedete cum sunt Van Nistelrooy, Van Bommel sau Makaay (e drept, aici a fost vorba de opţiunea selecţionerului Van Basten, se pare că şi batavii au parte de antrenori fixişti), dar şi aşa, jucători precum Robben, Huntelaar sau Kujt sunt capabili oricând să decidă soarta unei întâlniri. Pentru generaţia lui Chivu şi Mutu, poate fi o ultimă şansă de a mai prinde o calificare la turneul final, perspectivă cu care naţionala tricoloră nu s-a mai întâlnit de opt ani, ultima apariţie la vreun turneu final, european sau mondial, consemnându-se în anul 2000, la Europenele din Belgia şi Olanda. Selecţionerul Victor Piţurcă va trimite pe teren o formulă de echipă probabilă cu Lobonţ (portar) - Contra, Tamaş, Goian, Raţ - Nicoliţă (Codrea), Rădoi, Roşu - Cociş, Mutu, Marica (jucători de câmp). Partida va fi condusă la centru de germanul Markus Merk, asistat de conaţionalii Jan-Hendrik Salver şi Mike Pickel.
Celelalte două partide ale grupei: Luxemburg - Belarus şi Albania - Slovenia.
Clasament
1. Olanda 4 3 1 0 7-2 10
2. Bulgaria 4 2 2 0 7-3 8
3. România 3 2 1 0 7-3 7
4. Belarus 4 1 1 2 7-10 4
5. Slovenia 3 1 0 2 4-7 3
6. Albania 3 0 1 2 3-6 1
7. Luxemburg 3 0 0 3 0-4 0
În celelalte grupe, se mai dispută meciurile:
Grupa A
Polonia - Azerbaidjan; Kazahstan - Serbia; Portugalia - Belgia.
Grupa B
Scoţia - Georgia; Insulele Feroe - Ucraina; Lituania - Franţa.
Grupa C
Moldova - Malta; Norvegia - Bosnia-Herţegovina; Grecia - Turcia.
Grupa D
Irlanda - Ţara Galilor; Cipru - Slovacia; Cehia - Germania.
Grupa E
Croaţia - Macedonia; Israel - Anglia; Estonia - Rusia.
Grupa F
Liechtenstein - Irlanda de Nord; Spania - Danemarca.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.