Eurobasket 2015 - Favoritele s-au impus foarte greu
Prima zi a Campionatului European de baschet feminin a oferit iubitorilor acestui sport două jocuri foarte echilibrate în grupa de la Oradea. Deşi atât Turcia, cât şi Belarus porneau ca favorite, ambele s-au impus doar in extremis în disputele cu Polonia şi Italia.
Evenimentul ce se dispută în perioada 11-15 iunie a debutat cu o festivitate de deschidere la care au participat reprezentanţii celor 5 formaţii, oficiali FIBA şi din Federaţia Română de Baschet, dar şi reprezentanţi ai municipalităţii care împreună au dat startul competiţiei. Meciul de deschidere a opus reprezentativele Turciei şi Poloniei. Cu toate că prima pornea cu mari şanse la victorie, partida a fost una extrem de echilibrată. La pauză polonezele aveau un avantaj de 7 puncte (33-26), dar în partea a doua, susţinute de câţiva suporteri gălăgioşi, turcoaicele au revenit, reuşind în final să se impună la trei lungimi distanţă (57-54). În cel de-al doilea joc echilibrul a fost şi mai mare, astfel că după terminarea timpului regulamentar Italia şi Belarus se aflau la egalitate, 73-73. Egalarea s-a produs în ultima secundă de joc după ce fetele din Belarus au reuşit o recuperare ofensivă finalizată cu un coş de două puncte. În aceste condiţii s-a trecut la o repriză de prelungiri în care mai proaspete s-au arătat a fi jucătoarele din Belarus, care au câştigat în cele din urmă cu 85-76 după un parţial de 12-3. În partidele de la Timişoara, Muntenegru a învins Cehia cu 71-52, iar Franţa a bătut Ucraina cu 79-55. România a intrat în competiţie ieri, când a înfruntat Muntenegru, meci disputat după închiderea ediţiei. Astăzi la Oradea se dispută următoarele partide: Polonia - Grecia (ora 18.00) şi Turcia - Belarus (ora 20.30).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.