În Grupa B de la Campionatul European de fotbal din Polonia şi Ucraina s-au disputat miercuri seara partidele etapei secunde. Portugalia a câştigat dramatic în faţa Danemarcei, scor 3-2 (2-1), şi a revenit "în cărţi" pentru calificarea în sferturile de finală, după ce în runda inaugurală a pierdut la limită în faţa Germaniei. Într-un meci de o rivalitate bine ştiută, Germania a învins Olanda, 2-1 (2-0), astfel că Mario Gomez & Co. sunt aproape de calificare. În schimb, "Portocala mecanică", una dintre favoritele la câştigarea titlului continental, are şanse mici de a ieşi din grupă. Pentru a prinde "sferturile", olandezii vor trebui să învingă Portugalia la cel puţin două goluri diferenţă în ultima etapă şi să spere că Germania va învinge Danemarca.

Danemarca - Portugalia     2-3 (1-2)

Marcatori: Bendtner 41 şi 80 / Pepe 24, Helder Postiga 36, Varela 87

Lusitanii au deschis scorul în minutul 24, Pepe fiind omul potrivit la locul potrivit la cornerul executat de Joao Moutinho (0-1). Portugalia şi-a mărit avantajul în minutul 36, când Nani a centrat în faţa porţii, iar Helder Postiga a trimis în plasă, la colţul scurt (0-2). Cu patru minute înainte de pauză, nordicii au revenit în joc, Bendtner marcând cu o lovitură de cap, după centrarea lui Krohn-Dehli (1-2). În mitanul secund, după ocazii ratate de ambele echipe, danezii au egalat cu 10 minute înainte de final prin acelaşi Bendtner, care a reluat în plasă centrarea lui Jacobsen (2-2). Cristiano Ronaldo şi-a exasperat fanii cu ratările sale, dar, în minutul 87, rezerva Varela a adus bucuria şi speranţele de calificare în tabăra portugheză, marcând cu un şut din careu (2-3).

Olanda - Germania    1-2 (0-2)

Marcatori: van Persie 73 / Mario Gomez 24 şi 38

Olandezii şi-au arătat primii "colţii" ratând două bune oportunităţi prin van Persie (7 şi 11). Apoi, înm minutul 8, Mesut Özil a şutat din voleu în bară, iar balonul a ricoşat cu şansă în braţele lui Stekelenburg. O fază de manual a nemţilor a dus la deschiderea scorului în minutul 24: Schweinsteiger l-a angajat pe Gomez, acesta a pivotat pe lângă fundaş şi a marcat cu sânge rece (0-1). Urcat în careul advers, Badstuber (27) le-a dat emoţii olandezilor trimiţând cu capul din 6 m în Stekelenburg. Mario Gomez a reuşit "dubla" şi a ajuns la al treilea gol la acest turneu final, marcând din lateral dreapta (0-2). În prelungirile primei reprize, Stekelenburg a evitat dezastrul, scoţând de sub transversală o lovitura liberă deviată de Robben (45+1). După pauză (52), Stekelenburg s-a opus în două rânduri la urcarea în atac a lui Hummels. van Persie (58) l-a întrebuinţat serios pe Neuer, iar Sneijder (62) a trimis puţin pe lângă bară. Olanda a redus diferenţa în minutul 73, van Persie marcând cu un şut din afara careului (1-2). Olanda nu a mai reuşit nimic până la finalul partidei şi este aproape de eliminarea din competiţie.