Echipele bihorene înfruntă adversari din subsolul clasamentului în etapa 3 din Liga a III-a. Lotus Felix joacă acasă, vineri, de la ora 17.00, cu nou promovata CSM Sighet, iar FC Bihor, în deplasare, cu Minerul Ocna Dej, sâmbătă, de la aceeaşi oră.

Lotus Băile Felix - CSM Sighet

Impulsionată de victoria obţinută la Zalău, Lotus speră să repete figura şi în faţa unui adversar mai slab cotat, cu un punct la activ, obţinut etapa trecută cu echipa secundă a celor de la CFR Cluj. În mod normal, bihorenii  n-ar trebui să aibă probleme în a obţine victoria pe Stadionul Comunal din Sânmartin, însă, să fie atenţi la echipa sigheteană, incomodă şi ambiţioasă.

Minerul Ocna Dej - FC Bihor

Cu punctaj maxim după primele două runde, FC Bihor întâlneşte o echipă care a început slab campionatul. Drept e că dejenii au înfruntat primele două clasate, dar asta nu a împiedicat conducerea lor să-l readucă din această săptămână la echipă ca antrenor principal pe Tiberiu Bălan. Pe ultima sută de metri, Minerul i-a transferat pe Sergiu Negruţ (29 ani, Astra) şi Septimiu Kolbasz (17 ani, împrumutat de la U Cluj). „Roş-albaştrii” trebuie să se aştepte la o ripostă energică din partea gazdelor şi să evolueze cu multă ambiţie pentru a continua seria pozitivă.

 

Celelalte partide se dispută sâmbătă, de la ora 17.00: Victoria Carei - SCM Zalău, Sportul Şimleu - CSM Satu Mare, CFR 2 Cluj - Gloria Bistriţa.

 

CLASAMENT SERIA 10

1. Gloria Bistriţa           2          2          0          0          6-0       6

2. CSM Satu Mare       2          2          0          0          6-2       6

3. FC Bihor      2          2          0          0          6-3       6

4. SCM Zalău  2          1          0          1          4-1       3

------------------------------------------------------------------------------------------------

5.Lotus Băile Felix        2          1          0          1          4-4       3

6. CFR Cluj2   2          0          2          0          1-1       2

7. CSM Sighetu Marmaţiei       2          0          1          1          1-5       1

8. Sportul Şimleu          2          0          1          1          0-5       1

9. Minerul Ocna Dej     2          0          0          2          1-4       0

10. Victoria Carei         2          0          0          2          1-5       0