La doar două zile după ce a pierdut disputa cu Rapid Bucureşti, formaţia feminină de baschet CSM-Universitatea Oradea a susţinut un nou joc pe teren propriu, de această dată în compania principalei favorite la câştigarea tirtlului naţional, CSM Târgovişte.

Fosta campioană, revenită în Divizia A după o pauză de 1 an, s-a impus cu 85-32, într-o partidă disputată ieri la Arena Antonio Alexe, contând pentru etapa a XV-a. Oaspetele au ajuns astfel la cea de-a 14 victorie consecutivă din acest sezon şi mai au de disputat o singură partidă până la sărbătorile de iarnă, pe teren propriu cu SCM Craiova. Interesant este faptul că nicio jucătoare de la CSM-U nu a reuşit să înscrie mai multe de 10 puncte. Liderele formaţiei pregătite de Adriana Niculescu au fost şi de această dată cele două americance, Keiva Small (autoare a 8 puncte) şi Odessa Williams (7 puncte). Cea mai bună jucătoare a partidei a fost Olena Zherzerunova, pivotul de la Târgovişte care a totalizat 14 puncte, dar şi 12 recuperări. După un parcurs fără greşeală, CSM Târgovişte este lider în Divizia A cu 28 de puncte, în timp ce Oradea rămâne cu o singură victorie în 14 meciuri, iar la finele acestei săptămâni se va deplasa pe terenul „lanternei" BBAL Sfântu Gheorghe, singura echipă din Divizia A fără victorie în acest sezon.

CSM-Universitatea Oradea - CSM Târgovişte 32-85 (9-27, 8-20, 11-27, 4-11)

CSM Universitatea: Small 8 puncte, Williams 7, Vlaicu 6, Ulica 4 puncte, Sabău 3, Gavra 2, Chiş 2. Au mai jucat: Gherle, Mesaroş, Cristea, Sărăcuţ, Ţigan. Antrenor: Adriana Niculescu. În ultimul joc disputat în cadrul etapei a XIII-a din Divizia A la baschet feminin, CSM Satu Mare a învins la scor (120-51) formaţia Olimpia Bucureşti chiar pe terenul acesteia.

 

Clasament

1. CSM Târgovişte                        14     14     0       1182-612  28

2. CST Alexandria                        13     12     1       903-744    25

3. CSU Alba Iulia                         13     11     2       1025-796   24

4. Nova Tg. Mureş                        13     11     2       917-692    24

5. BC ICIM Arad                           13     10     3       972-673    23

6. SCM "U" Craiova                      13     9       4       988-830    22

7. CSM Satu Mare                       12     8       4       916-668    20

8. Danzio Timişoara                     13     7       6       894-777    20

...........................................................................................................

9. Olimpia Braşov                         14     5       9       842-949    19

10. Rapid Bucureşti                      13     4       9       794-907    17    

11. CSM Bucureşti                       12     5       7       787-901    17

12. "U" Cluj-Napoca                      13     3       10     752-998    16

13. Olimpia Bucureşti                   13      3       10     786-1159  16

14. "Poli" Naţional Iaşi                  13    2       11     679-922      15    

.....................................................................................................

15. CSM "U" Oradea                    14       1       13     717-1083  15

16. LMK Sf. Gheorghe                  14     0       14     797-1235    14