Debut nefast pentru echipa de fotbal a Universităţii Oradea în Campionatul Naţional Universitar la care participă 14 formaţii alcătuite din studenţi de la toate cele trei cicluri (licenţă, master, doctorat). Deşi au evoluat pe teren propriu, "studenţii" orădeni au pierdut la scor de neprezentare (0-3) meciul cu Universitatea de Vest Timişoara.

Gazdelor nu le-a ieşit nimic, ratând din toate poziţiile, inclusiv de la 11 metri, în timp ce bănăţenii s-au dovedit mai pragmatici. Orădenii au avut primele ocazii, dar Bulz a reluat în portar din 6 metri, după care un fundaş a respins de pe linia porţii mingea reluată de Gego (8). În schimb, Buzdugan (11) a fost mai precis, surprinzându-l pe Danciu cu un şut puternic de la 30 de metri (0-1). Şi ocazia irosită de Măgui (18) s-a răzbunat, pentru că Roşu (20) a majorat avantajul cu un şut plasat (0-2).

Nici din lovitură de la 11 metri orădenii nu au reuşit să puncteze, Mechenici (60) trăgând peste poartă. Timişorenii au păstrat poarta intactă şi în condiţiile în care au jucat cu un om mai puţin după eliminarea lui Mariţescu (67). Seria ratărilor a fost întregită de Gego (70, 84 şi 90+3), în timp ce oaspeţii au mai înscris o dată prin nou intratul Indic (87, 0-3).

U Oradea: Danciu - Satmari, Bulz, Ţirban, Fărcanea, C. Filip, M. Pop, Bocioc, Magui, Al. Ilieş jr., Gego. Au mai evoluat: Mechenici şi Leghezeu.

Antrenori: Alexandru Ilieş şi Sorin Buhaş

UV Timişoara: Rusu - Gh. Popescu, Artimon, Moldovan, Untea, Buzdugan, Peica, Mariţescu, Mureşan, Ugocian, A. Roşu. Au mai jucat Al. Filip - Andruşcă, Beloaia, Indic şi Cîrstoiu.

Antrenor: Remus Datcu.

Au arbitrat: Marius Omuţ - la centru; Octavian Şovre şi Ciprian Fiter - asistenţi.

În etapa a II-a, Universitatea  Oradea va evolua marţi, 28 aprilie, în deplasare la Arad, cu Universitatea „Vasile Goldiş", în celălalt meci din seria I întâlnindu-se echipele timişorene ale Universităţii Politehnice şi de Vest. După disputarea celor şase jocuri, tur-retur, prima clasată se va califica în faza finală, programată la Timişoara, în 19-21 iunie.