Cupa României la minifotbal s-a desfășurat în localitatea Sibiu, la finele săptămânii trecute. Printre cele 96 de participante s-au aflat în premieră și 4 formații bihorene, iar cel mai bun rezultat l-a reușit Epic Oradea, care a terminat competiția printre primele opt echipe.

Maratonul de minifotbal s-a desfășurat pe parcursul a trei zile în care cele 96 de echipe s-au luptat pentru a ajunge cât mai departe în competiție după ce inițial au fost repartizate în 32 de grupe a câte 3 formații. Dintre toate cele 4 echipe bihorene, cel mai lung parcurs l-a avut Epic Oradea, cea care a atins faza sferturilor de finală de unde a fost eliminată tocmai de către deținătoarea trofeului. Epic Oradea și Bad Boys Oradea au câștigat grupele din care au făcut parte, iar Rologisped Oradea a terminat pe locul al doilea. Toate aceste trei echipe au avansat în faza următoare a competiției acolo unde nu a ajuns însă Viitorul Dobrești care a fost învinsă în ambele meciuri din grupă. În 32-imi, Bad Boys a fost eliminată suprinzător după un 1-5 cu D’Angelo București, formație pe care Epic o învinsese 2-1 în faza grupelor. Rologisped a trecut de Premiere Arad după executarea loviturilor de departajare la fel cum a făcut și Epic Oradea care a învins 5-1 pe Vintage Team.

Două din patru în 16-imi

Rologisped s-a oprit în 16-imi fiind învinsă 4-1 de Bella Venezia Oltenița, în timp ce Epic a reușit să se califice în optimi după ce a trecut de La Maria și Ion București după executarea loviturilor de departajare. Pentru a ajunge în sferturile de finală, Epic Oradea a învins cu 5-3 pe Promar Decor Focșani. Drumul lor s-a oprit însă ieri dimineața atunci când, în sferturile de finală, au fost învinși cu 2-1 de către Energy Friends Sighișoara, deținătoarea Cupei României. Deoarece locul 5 la finele acestei competiții asigura calificarea în Liga Campionilor, s-au disputat și meciuri de clasament dar Epic Oradea a fost învinsă din nou, de data aceasta cu 4-1 de către MFC Oilfriends Ploiești.

Așadar Epic Oradea a terminat Cupa României, o competiție la care au participat 96 de formații, printre primele 8 echipe. Epic Oradea: Sorin Gavriș – Răzvan Țîrlea, Cristian Fitero, Coriolan Chiș, Răzvan Matei, Laurențiu Prundaru, Paul Suciu, Teodor Cheregi, Sorin Ban, Marcel Gal și Ionuț Cuci. Antrenor: Raoul Prodan.