Energia Târgu Jiu - CSM-U Oradea - Întâlnesc o echipă în mare formă
Joc dificil pentru formația pregătită de Cristian Achim care va întâlni, mâine, de la ora 19.00, în deplasare, o formație cu un parcurs perfect în FIBA EuroChallenge. Meciul va conta pentru runda a 20-a a Ligii Naționale de baschet masculin.
Energia, calificată în sferturile FIBA Eurochallenge
Dacă în clasament cele două formații sunt despărțite de cinci locuri, în planul formei sportive lucrurile nu stau tocmai la fel. Nu mai departe de miercuri echipa gorjeană a realizat un rezultat mare reușind să învingă puternica formație din Kazahstan, BC Astana, mai vechea cunoștință a orădenilor, victorie care le asigură românilor calificarea în sferturile FIBA EuroChallenge. Formația kazahă a fost cea care nu le-a dat nicio șansă celor de la CSM-U în cele două confruntări avute în prima fază a competiției atunci când s-au impus de fiecare dată, cu 80-64 pe propriul teren și cu 83-74 la Oradea.
4 victorii în ultimele 5 partide pentru gorjeni
În plan intern, adversarii orădenilor de mâine nu au cea mai fericită situație ocupând doar locul al nouălea, cu 24 de puncte, după opt victorii și tot atâtea înfrângeri. În schimb, orădenii sunt pe locul patru cu 29 de puncte, având un bilanț pozitiv la raportul succese-eșecuri (11-7). În partida din tur, echipa lui Cristian Achim s-a impus, la Arena "Antonio Alexe", cu 95-88 după un meci strâns, dar care mai tot timpul a fost condus de CSM-U. Gorjenii beneficiază de o echipă excelentă având jucători de calitate, precum Watson (23 de puncte cu BC Astana), Troupe (26 de puncte în partida tur), Milosevic sau Darby. Statistica ultimelor cinci partide arată că oltenii sunt în revenire de formă în întrecerea internă după ce au suferit doar o înfrângere în deplasare (în ultima rundă 89-81), în fața campionilor de la Asesoft reușind să câștige patru meciuri printre care și cele cu BC Timișoara, în deplasare (96-75), și cu BCM-U Pitești, acasă (87-80). De partea cealaltă, roș-alabștrii au alternat victoriile cu înfrângerile. Au bătut pe Asesoft, Atlassib și Timba (în ultima rundă cu 84-68), dar au pierdut cu U-BT și Steaua. Așadar joc extrem de dificil pentru CSM-U care întâlnește în deplasare o echipă puternică și în formă. Partida va fi arbitrată de Ciprian Stoica, Bogdan Podar și Cosmin Prișca. Comisar din partea federației va fi Ion Olaru.
"Vom fi mai proaspeţi fizic"
Managerul clubului Şerban Sere este conştient de dificultatea jocului de la Târgu Jiu, dar este optimist înaintea disputării lui. "Se anunţă a fi un meci extrem de disputat. Gorjenii vin după o victorie mare în faţa echipei BC Astana şi pe această cale doresc să-i felicit. Cu toate acestea vom aborda meciul la victorie. Noi vom fi mai proaspeţi din punct de vedere fizic şi sper să profităm de această situaţie. Sperăm să-i surprindem cu o apărare agresivă şi pe contraatac astfel încât la final noi să fim cei care se bucură", astfel a prefaţat Sere jocul cu Energia.
Celelalte partide ale etapei sunt: BC Mureș - Asesoft Ploiești, Steaua București - U-BT Cluj, Timba Timișoara - Atlassib Sibiu, BC Timișoara - BCM-U Pitești și U Cluj - Gaz Metan Mediaș (disputate ieri și astăzi după închiderera ediției). SCM U Craiova va sta.
CLASAMENT
1. Steaua CSM Bucureşti 17 15 2 1479-1335 32
2. CSU Asesoft Ploieşti 17 14 3 1443-1267 31
3. BCM "U" Piteşti 18 11 7 1462-1449 29
4. CSM "U" Oradea 18 11 7 1526-1482 29
5. BC Timişoara 18 10 8 1438-1399 28
6. Mobitelco Cluj-Napoca 17 10 7 1405-1253 27
7. CSU Atlassib Sibiu 17 9 8 1343-1310 26
8. BCM Tg. Mureş 17 8 9 1372-1308 25
....................................................................................................................
9. Energia Tg. Jiu 16 8 8 1252-1220 24
10. Gaz Metan Mediaş 17 7 10 1286-1372 24
11. SCM "U" Craiova 17 6 11 1281-1355 23
12. Timba Timişoara 17 4 13 1280-1381 21
13. "U" Cluj-Napoca 18 0 18 1253-1689 18



Comentarii
Nu există nici un comentariu.