Energia Târgu Jiu şi CSM "U" Oradea au închis, în Sala de Sport din municipiul gorjean, etapa a XX-a din Liga Naţională de baschet masculin. După o partidă cu reprize diametral opuse, orădenii au suferit a 8-a înfrângere din actuala ediţie de campionat.

20 de minute de joc bun

Dacă în prima repriză oaspeţii au deţinut iniţiativa, partea a doua a meciului a fost "de coşmar" pentru echipa pregătită de Cristian Achim. Gazdele au dominat clar ultimele 20 de minute ale meciului şi s-au impus la final cu 89-74 (16-22, 17-18, 31-15, 25-19).

În startul meciului, "5-ul" trimis pe parchet de antrenorul Cristian Achim i-a cuprins pe Paşca, Dilon, Subotic, Pantic şi Vlahovic. Cele două echipe s-au succedat la conducere pe tabelă în debutul jocului. În ultimele 5 minute ale primului "sfert", orădenii au deţinut iniţiativa şi au încheiat primul "episod" cu un avantaj de 6 puncte (16-22). În debutul "sfertului" secund, după reuşitele semnate de Markovic şi Dillon, "ecartul" a crescut la 10 puncte (16-26). A urmat un parţial de 12-0 reuşit de gazde astfel că, în minutul 15, scorul a devenit 28-26. Orădenii au revenit, au întors scorul de pe tabelă, la intrarea echipelor la vestiare scorul fiind Târgu Jiu - Oradea 33-40.

Ceva "s-a rupt" după pauză

După pauză, ceva s-a "rupt" în jocul vicecampionei. Precis în primele 20 de minute, jocul orădenilor "s-a dat peste cap", greşelile apărând tot mai des la jucătorii pregătiţi de Cristian Achim. Nu-i mai puţin adevărat că gorjenii au arătat o cu totul altă faţă după pauză. Gazdele au început să domine sub ambele panouri. Dacă în primele 20 de minute de joc procentajul aruncărilor de 3 puncte a fost dezastruos pentru gazde, în repriza secundă gazdele au început să "bombardeze" de la distanţă. Orădenii s-au menţinut la conducere pe tabelă în primele 6 minute ale "sfertului" 3. Apoi, gazdele au început să puncteze din toate poziţiile, profitând de jocul mult mai slab al oaspeţilor şi de inspiraţia "pieselor" grele, Watson, Troupe, Darby jr. şi Milosevic. Energia a câştigat clar "sfertul" al treilea (31-15) şi, cu 10 minute înaintea finalului meciului, conducea cu 64-55. Darby jr. & Co au gestionat bine finalul meciului, profitând şi de degringolada din jocul orădenilor. Gazdele au câştigat ultimul "sfert" cu 25-19 şi s-au impus la finalul meciului cu 89-74.

Energia Tg. Jiu: Watson 17 puncte (3x3), Troupe 9 (1x3), Darby jr. 27 (2x3), Kremen 2, Milosevic 14 (1x3), Karpelesz 6 (2x3), Aktas, Glyniadakis 14.

Antrenor: Antonis Constantinides.

CSM „U" Oradea: Markovic 10 (2x3), Paşca 8 (2x3), Pop, Dillon 25 (2x3), Subotic 14 (2x3), Lupusavei, Nuhanovic 6, Pantic 4, Corpodean, Vlahovic 7.

Antrenor: Cristian Achim.  

CLASAMENT

1.  Steaua CSM Bucureşti     18     15     3       1561-1418 33

2.  CSU Asesoft Ploieşti        18     14     4       1517-1346 32

3.  BCM "U" Piteşti        19     11     8       1541-1527 30

4.  BC Timişoara 19     11     8       1526-1478 30

5.  CSM "U" Oradea   19     11     8       1600-1571 30

6.  Mobitelco Cluj-Napoca     18     11     7       1488-1335 29

7.  CSU Atlassib Sibiu  18     9       9       1413-1378 27

8.  BCM Tg. Mureş       18     9       9       1451-1382 27

...........................................................................................................................

9.  Energia Tg. Jiu        17     9       8       1341-1294 26

10.    Gaz Metan Mediaş       18     8       10     1389-1453 26

11.    SCM "U" Craiova          17     6       11     1281-1355 23

12.    Timba Timişoara 18     4       14     1348-1451 22

13.    "U" Cluj-Napoca  19     0       19     1334-1792 19    

Astăzi, de la ora 20.45 (în direct pe Digi Sport 3), într-o partidă restantă din etapa a XIV-a, campioana CSU Asesoft Ploieşti va primi vizita echipei Mobitelco Cluj-Napoca.

În etapa a XXI-a, CSM "U" Oradea va primi vizita formaţiei BCM Tg. Mureş. Meciul va avea loc la Arena "Antonio Alexe", vineri, 27 februarie, de la ora 17.15, şi va fi transmis în direct pe Digi Sport.