Timp de trei zile, sala de sport a Colegiului Tehnic “Transilvania” a fost gazda primului turneu de sală din cadrul Campionatului Republican de Baschet rezervat echipelor de junioare II. Echipa CSU-CN “Mihai Eminescu”, pregătită de prof. Suzana Onaca şi prof. Adriana Niculescu, a reuşit un parcurs aproape fără greşeală, obţinând trei victorii din patru meciuri disputate. Să spunem că, la debutul turneului, formaţia orădeană ocupa primul loc în serie, şi asta graţie faptului că “eminescienele” încheiaseră turul de campionat fără înfrângere, dar un ghinion la tragerea la sorţi a făcut ca orădencele să joace primul meci chiar cu principalul adversar, echipa din Satu Mare. Deşi în tur câştigaseră lejer disputa cu sătmărencele, gazdele au acuzat neacomodarea cu sala, o uşoară presiune din postura de gazde şi au cedat oarecum surprinzător. A fost singurul pas greşit al unei echipe care creşte de la meci la meci, cu evoluţii tot mai bune, materializate în succese la scoruri categorice, care vorbesc de la sine de valoarea formaţiei orădene. La finalul competiţiei, antrenoarea echipei orădene, prof. Suzana Onaca, ne-a declarat: “Sunt mulţumită de rezultate, chiar dacă am pierdut primul meci din actualul sezon, pentru că se observă progresul echipei, se vede coeziunea lotului şi nu cred că vom avea probleme în atingerea obiectivului. Dacă ajungem la turneul semifinal, e foarte bine, iar dacă facem o figură frumoasă acolo, va fi şi mai bine. Doresc să mulţumesc conducerii CT "Transilvania" pentru sprijinul acordat în organizarea turneului, conducerii CS Crişul Oradea pentru că ne-a pus la dispoziţie tabela şi celor din Colegiul Arbitrilor Bihor”. Lotul formaţiei orădene le-a cuprins pe Loredana Ulica (54 puncte), Oana Sărăcuţ (36), Otilia Oros (42), Monica Precup (35), Amalia Scheiner (41), Nora Anei (3), Balazs Ioana (2), Dalia Zăpodeanu (10), Bianca Reguli, Alexandra Gherle, Cristiana Vaşadi, Oana Cutuş, ultimele două nefigurând în echipă la acest turneu din cauza unor accidentări. Următorul turneu se va desfăşura la Alba Iulia, în perioada 10-12 ianuarie, iar returul va debuta pe 18 februarie. Rezultate Etapa I: LPS Alba Iulia - CSS Bega Timişoara 37-72 CSS-LPS Satu Mare - CSU-CN "Mihai Eminescu" 67-47 CSS Sibiu a stat. Etapa a II-a: Satu Mare - Alba Iulia 78-53 Bega Timişoara - Sibiu 41-29 CSU-CN "Mihai Eminescu" a stat. Etapa a III-a: Sibiu - Alba Iulia 62-55 Bega - CSU-CN "Mihai Eminescu" 66-75 Satu Mare a stat. Etapa a IV-a: Sibiu - Satu Mare 47-83 CSU-CN "Mihai Eminescu"- Alba Iulia 52-45 CSS Bega a stat. Etapa a V-a: Satu Mare - Bega Timişoara 82-71 Sibiu - CSU-CN "Mihai Eminescu" 38-59 Alba Iulia a stat.