Egal de moral pentru tricolori
În ultimul meci amical disputat în 2010 fotbaliştii antrenaţi de Răzvan Lucescu au obţinut un rezultat dătător de speranţă, 1-1, în compania fostei campioane mondiale, Italia.
România a încercat să facă uitate evoluţiile dezamăgitoare din 2010, printr-o prestaţie bună şi un rezultat pe măsură în faţa squadrei azzura. Fotbaliştii lui Răzvan Lucescu au început precaut partida cu echipa antrenată de Cesare Prandelli, care a folosit partida de la Klagenfurt pentru a încerca nume noi în perspectiva partidelor din preliminariile Campionatului European. Pe măsura scurgerii timpului, însă, tricolorii au prins curaj, iar presiunea pusă asupra porţii lui Viviano a dat rezultate cu zece minute înainte de pauză, atunci când Marica a izbutit deschiderea scorului. Situaţia s-a schimbat după pauză, atunci când antrenorul Cesare Prandelli i-a introdus pe teren pe "senatorii" de drept Pirlo, Gilardinho şi Quagliarela, iar presiunea asupra porţii apărată de debutantul Tătăruşanu a început să crească. Dacă italienii nu au fost destul de inspiraţi în faţa goalkeeperului Stelei, a reuşit acest lucru Marica, care a deviat nefericit mingea în propria poartă, stabilind scorul final, 1-1.
Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat la finalul partidei că egalul obţinut în faţa Italiei este dătător de speranţe, dar că fotbaliştii săi meritau mai mult în faţa fostei campioane mondiale. "A fost un meci bun, pe care l-am jucat împotriva unei echipe grele din fotbalul mondial. Chiar le-am spus băieţilor că un rezultat pozitiv ar putea schimba toată conjunctura din jurul naţionalei, într-una pozitivă. Au mai fost astfel de meciuri în istorie. Sunt rezultate de care te poţi agăţa, prin care capeţi putere, prin care arăţi jucătorilor că te poţi bate cu oricine. Pur şi simplu am obţinut mai puţin decât am meritat. Şi astăzi meritam să câştigăm, măcar prin ocaziile avute pe contraatac. A fost un an ghinionist, la cea mai mică greşeală am luat gol. Sper ca totul să se schimbe şi la anul să fie totul în favoarea noastră", a declarat selecţionerul României.
România - Italia 1-1 (1-0)
Marcatori: Marica 34 / Marica 82 aut.
România: Pantilimon (Tătăruşanu 46) - Râpă, Tamaş, Chivu ( Goian 16), Raţ - Torje (Tănase 58), Ropotan (Alexa 80), Florescu, Deac - B. Stancu, Marica. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Italia: Viviano - Santon (Cassani 60), Bonucci, Ranocchia, Balzaretti - Aquilani, Ledesma, Mauri - Diamanti (Pirlo 46) - Rossi (Gilardino 46), Balotelli (Quagliarella 60). Antrenor: Cesare Prandelli.
Arbitri: Thomas Einwaller (central) - Roland Heim, Armin Eder (asistenţi) - Manfred Krassnitzer (rezervă) - toţi din Austria.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.