Parcă nu ar fi fost suficiente absenţele datorate accidentărilor din debutul sezonului care au afectat în mare măsură rezultatele echipei lui Cristian Achim, că din nou, la reluarea pregătirilor pentru returul Ligii Naţionale, CSM-U Oradea se confruntă cu alte probleme de ordin medical.

Dacă startul sezonului a fost ratat, antrenorii echipei orădene sperau ca această pauză competiţională să le ofere posibilitatea pregătirii echipei atât fizic, cât şi tehnico-tactic, la un nivel cât mai înalt pentru a avea un nivel de joc cât mai înalt în competiţie. Acest lucru nu mai este posibil în condiţiile în care alţi doi jucători, alături de Ţibîrnă, Guţoaia şi Popescu, au devenit indisponibili. Este vorba despre Sergiu Pop şi Vujadin Subotic. Dacă problema muntenegreanului necesită doar câteva zile de repaus din cauza gripei cu care se confruntă, problema lui Sergiu Pop, care totuşi nu este unul dintre jucătorii de bază, este mai serioasă. Acesta şi-a rupt tendonul de la degetul unei mâini, situaţie care necesită obligatoriu intervenţia chirurgicală, astfel încât acesta va fi indisponibil o perioadă mai lungă de timp. Contribuţia pivotului orădean s-a făcut simţită mai cu seamă la şedinţele de antrenament unde participarea sa este apreciată de Cristian Achim. Operaţia este necesară pentru refacerea mobilităţii degetului.

Doar 10 jucători la primele şedinţe de pregătire

Aşadar, la ultimele şedinţe de antrenament tehnicianul orădenilor a avut la dispoziţie doar 10 jucători. Absenţii au fost Ţibîrnă şi Guţoaia, pentru o lungă perioadă de timp, dar şi Popescu, Subotic şi Pop. Achim a lucrat schemele tactice cu Paşca, Lupusavei, Hora, Varga şi ceilalţi 6 străini. În aceste condiţii apare întrebarea evidentă - va reuşi CSM-U Oradea să continue seria rezultatelor pozitive din partea a doua a turului de campionat sau va începe la fel de slab cum a făcut-o în debutul sezonului? Rămâne de văzut care va fi efectul muncii depuse de antrenorul Cristian Achim alături de colaboratorii săi şi dacă tehnicianul va reuşi să scoată maximum de la cei pe care poate conta în şedinţele de pregătire.