Efectiv (aproape) complet pentru Reşiţa
Indisponibilităţile de tot felul nu mai dau bătăi de cap conducerii tehnice a FC Bihor, astfel că antrenorii au de unde alege jucători pentru partida de sâmbătă, cu FCM Reşiţa. Exceptându-l pe Cosmin Bar, care va mai absenta o perioadă din cauza unei rupturi musculare, ceilalţi componenţi ai lotului sunt apţi de joc.
Gongolea, bun de joc
După o aşteptare de o lună, fundaşul Adrian Gongolea va avea, în sfârşit, drept de joc pentru FC Bihor. Reprezentanţii echipei la care a evoluat ultima dată, Nyiregyhaza, au vrut să-i plătească o poliţă mai veche fundaşului în vârstă de 31 de ani şi au prelungit la maximum momentul în care acesta poate fi utilizat în meciurile oficiale. "Mâine (n.r. - astăzi), un reprezentant al clubului va pleca la Bucureşti pentru a-l legitima. Chiar dacă nu au expediat cartea verde, după 30 de zile, conform regulamentului, jucătorul poate fi declarat bun de joc", a spus preşedintele Alexandru Toth Ardelean.
Gongolea a ratat patru jocuri, cu FC Caracal (2-1), Building Vânju Mare (0-3), IS Câmpia Turzii (0-0) şi CFR Timişoara (1-0), dar mai mult ca sigur că va fi pe teren din primul minut la Reşiţa. El ar urma să fie titularizat în centrul apărării, unde ar face pereche cu Dumitru Muscă, caz în care Florin Pătraşcu ar fi avansat în linia mediană, la "închidere", alături de Dan Predică.
Siminic şi Sighiartău, refăcuţi
Nici în compartimentu ofensiv, grijile nu mai sunt atât de mari. Otniel Sighiartău şi-a revenit după ce s-a îmbolnăvit de varicelă, iar Marius Siminic s-a antrenat normal în această săptămână şi ar putea figura, în premieră, în acest sezon pe lista de rezerve la partida cu "Milanul din Banat", cum era supranumită odată echipa reşiţeană. Apt de joc mai este şi portarul Valentin Lipitor, care nu a bifat nici el vreo prezenţă în sezonul de primăvară.
Altfel, mijlocaşul moldovean Iurie Şoimu (23 ani) s-a antrenat ieri cu echipa orădeană, urmând ca antrenorii să se pronunţe asupra oportunităţii legitimării sale la sfârşitul săptămânii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.