Meciul decisiv pentru calificarea la CM de handbal feminin, dintre România şi Slovacia, a fost o reuşită atât prin prisma rezultatului de pe teren (30-22), cât şi din punct de vedere organizatoric.

Lume multă şi mulţumită

Faptul că Arena "Antonio Alexe" a fost arhiplină a fost o dovadă în plus că eforturile depuse de Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) şi colaboratorii săi nu au fost în zadar. "Nu mă aşteptam să iasă lucrurile aşa bine, dar iată că am reuşit să nu ne facem de ruşine la un meci decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial. Cea mai mare satisfacţie e că lumea a venit în număr mare la sală şi a plecat mulţumită. A fost o atmosferă ca pe vremuri, ca în timpurile bune. Nu am fi reuşit să ne atingem scopul fără sprijinul administraţiei locale, Jandarmeriei, Serviciului de Ambulanţă, Poliţiei locale şi coloboratorilor Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor", a declarat Pavel Mercea, preşedintele AJH Bihor, care crede că România se va prezenta onorabil la turneul final din Serbia (7-22 decembrie). "Cu patru implanturi şi când spun asta mă gândesc la revenirile unor jucătoare cu oarecare experienţă, acccidentate sau nerefăcute complet acum, cred că România va face o figură frumoasă la Mondiale", este de părere Mercea.

1.000 de bilete vândute

La returul cu Slovacia s-au vândut 1.000 de bilete, deşi numărul spectatorilor a fost dublu. "Nu am ţinut morţiş să vindem foarte multe bilete, ci să fie sala plină. Tinerii, pensionarii şi galeriile au beneficiat de intrare gratuită", a afirmat şeful AJH Bihor. Iubitorii handbalului vor mai avea ocazia să vadă naţionala feminină la Oradea în acest an, în meciuri pregătitoare pentru CM, cu selecţionatele Belarusului şi Norvegiei. "Federaţia Română de Handbal ne-a felicitat pentru organizare şi ne-a promis că fetele vor reveni la Oradea", a adăugat Pavel Mercea.

Echipă orădeană, în campionatul naţional

Dorinţa conducerii forului handbalistic judeţean este ca în scurt timp Oradea să fie reprezentată în campionatul naţional. "Sunt şanse mari să formăm o echipă care să parcurgă repede următorul traseu: Campionat Judeţean - Divizia B - şi promovarea în Divizia A în primăvara anului 2014. Premisele sunt foarte serioase, lângă sprijinul colaboratorilor  cred că vom fi susţinuţi şi de municipalitate. Jucătoarele care vor forma echipe provin din judeţele învecinate, Cluj, Sălaj şi Maramureş", a conchis preşedintele AJH Bihor.