Echipele bihorene, programate la viza anuală
Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Bihor, prin Comisia de Competiţii, a stabilit datele la care echipele care activează în Divizia D şi Campionatul Judeţean, sunt aşteptate la sediul Asociaţiei, pentru efectuarea vizelor anuale. "Balul" va fi deschis de echipele din Divizia D, care vor răspunde prezent în perioada 5 - 14 februarie. Vor urma apoi formaţiile din Campionatul Judeţean, în intervalul 15 februarie - 2 martie.
Iată în continuare datele la care au fost programate la vizele anuale echipele care joacă în campionatele organizate de AJF Bihor:
Divizia D
5 februarie: Luceafărul Oradea şi Minerul Ştei
6 februarie: Crişul Aleşd şi FC Bihor-Tileagd
7 februarie: Frontiera Oradea şi Victoria Avram Iancu
8 februarie: Locadin Ţeţchea şi Bihoreana Marghita
9 februarie: Vulturul Dobreşti şi Crişana Tinca
12 februarie: Tricolorul Alparea şi Oţelul Ştei
13 februarie: Izvorul Cociuba Mare şi Romtrans-Granitul Nucet
14 februarie: Stăruinţa Săcueni şi Biharea Vaşcău
Campionatul Judeţean
Seria Nord
15 februarie: Cetatea Biharea, Termal Livada, Unirea Valea lui Mihai
16 februarie: Minerul Şuncuiuş, Unirea Abram, Electric Star Marghita
19 februarie: Inter Nojorid, Stânca Vadu Crişului, Viitorul Popeşti
20 februarie: Inter Aştileu, Tricolorul II Alparea, Unirea Bratca
21 februarie: Petrolul Suplac, Săgeata Crişului
Seria Sud
26 februarie: CF LIberty II Salonta, Poiana Curăţele, CF Bihorul II Beiuş
27 februarie: Unirea Livada, AS Grădinari, CSM Olimpia Salonta
28 februarie: Poiana Budureasa, Victoria Ciumeghiu, cariera Vărăşeni
1 martie: Juventus Oradea, Voinţa Inand, Victoria Tulca
2 martie: Şoimii Urviş.
Pentru acest început de an, viza anuală a fost stabilită pentru Divizia D la 28 RON (seniorii), respectiv 9 RON (juniorii), iar la Campionatul Judeţean, la 18 RON.
"Echipele care au posibilitatea financiară să efectueze vizele anuale înainte de termenul programat o pot face mai repede. Nu se vor viza carnetele jucătorilor ale căror fişe personale în original nu se găsesc la sediul AJF Bihor. Deci, jucătorii au timp să le aducă de la Federaţia Română de Fotbal sau din alte judeţe, dacă nu le au la AJF Bihor", a declarat Ioan Suciu, preşedintele Comisiei Campionatului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.