Conducerea CSM Oradea a organizat o conferinţă de presă în care au fost prezentate cele două achiziţii ale echipei de polo CSM Digi Oradea, precum şi planurile pentru noul sezon competiţional.

Dorin Costrăş, încă un an la Oradea

Cu prilejul apropierii debutului sezonului oficial, preşedintele Florin Birta şi antrenorul Dorin Costrăş au prezentat, pe rând, situaţia actuală de la echipă, obiectivele echipei pentru noua ediţie de campionat cât în cupele europene. Florin Birta a confirmat prelungirea înţelegerii cu Dorin Costrăş. "Am reuşit să prelungim contractul cu antrenorul Dorin Costrăş pe încă un an, în condiţii financiare identice sezonului trecut. Dorim o împrospătare a lotului şi în acest sens am legitimat doi poloişti de perspectivă, unul de 16 ani (Bogdan Remeş) şi altul de 17 ani (Roland Szabo). Cheia succesului este utilizarea aceluiaşi stil de antrenament la toate nivelurile. Obiectivele interne sunt cupa şi campionatul, la fel ca şi în ediţia trecută, iar în plan european ne dorim să jucăm în grupele Ligii Campionilor, dar va fi foarte greu", a spus Florin Birta.

Pregătiţi pentru debutul oficial

Dorin Costrăş a prefaţat noul campionat, pe care unele adversare îl vor aborda cu un lot întărit. "E o chestie îmbucurătoare faptul că Steaua Bucureşti şi Sportul Studenţesc s-au întărit, dar sincer mă înteresează mai mult echipa mea. Am început antrenamentele pentru noul sezon de 5 săptămâni, iar în acest moment suntem pregătiţi moral 100%, iar fizic suntem la 70-80% din potenţial. În ceea ce priveşte colaborarea cu antrenorii de la copii şi juniori precum şi din punct de vedere al organizării ca timp şi spaţiu mai avem de muncit. Lucrurile merg bine dar sunt puncte care se pot îmbunătăţi. Există grupe de 20 de copii care au un singur antrenor, ceea ce este foarte puţin", a declarat Costrăş.

Condiţii similare echipelor de top

În continuare au fost prezentate cele două achiziţii ale acestei perioade precompetiţionale. "Ne-am dorit să întărim echipa şi de aceea l-am adus pe Milos Korolija de la Radnicki Kragujevac, vicecampioana Serbiei, şi pe Marko Avramovic de la Steaua Roşie Belgrad, campioana aceleiaşi ţări", i-a prezentat preşedintele CSM Oradea. Ambii poloişti au vorbit despre cum au găsit oraşul de pe Crişul Repede, despre noii colegi şi despre ceea ce îşi doresc în plan sportiv cu noua lor echipă. "Nu ştiam multe despre oraş dar cunosc mulţi dintre jucătorii de la echipă. Vreau să mă integrez cât mai repede şi să facem performaţă împreună", a spus Milos Korolija. "Am auzit cuvinte frumoase despre Oradea de la colegii Cupic şi Pjetlovic. Ştiu că CSM Digi este de 8 ori campioană şi de aceea voi da totul pentru a respecta acest blazon", l-a completat Avramovic. Korolja a mai vorbit şi despre motivul pentru care cei doi au ajuns în România: "Din cauze financiare, majoritatea jucătorior de valoare au părăsit Serbia şi mă bucur că aici la Oradea am găsit aceleaşi condiţii de antrenament ca şi la echipele sârbeşti de top", a mai adăugat Korolija.