Iubitorii de polo, dar şi de sport din Oradea vor putea asista, în această seară, la al doilea duel susţinut pe teren propriu de campioana CSM Digi în cadrul grupelor Ligii Campionilor la polo pe apă. Adversara formaţiei pregătite de Toth Laszlo va fi campioana Turciei, Galatasaray Istanbul. Meciul va începe la ora 20.00, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu şi va fi transmis şi de posturile Digi24 Oradea, respectiv Digi Sport.

Organizatorii au decis ca intrarea să fie liberă, mizând pe o prezenţă cât mai mare a suporterilor orădeni de sprijinul cărora campionii au mare nevoie în tentativa lor de a sparge gheaţa în Liga Campionilor. "În momentul tragerii la sorţi, Galata părea un adversar abordabil, însă după primele  meciuri disputate de echipa turcă, ne-am dat seama că ne va fi mult mai greu decât anticipam. Echipa de polo a clubului din Istanbul are o relaţie strânsă cu conducerea formaţiei de fotbal, participantă şi ea în Liga Campionilor, astfel banii nu sunt o problemă. Galatasary s-a întărit considerabil faţă de sezonul trecut, aducând poloişti sârbi şi croaţi. Noi ne facem treaba, vrem să-i învingem pe teren propriu şi să nu pierdem în deplasare, pentru că dorim să ne calificăm mai departe", a precizat fostul internaţional Kadar Kalman, fundaşul echipei CSM Digi. Poloistul orădean a mai spus că în urmă cu un an a avut o ofertă de la Galatasaray, care din punct de vedere financiar era mai bună, dar a decis să-şi continue cariera la Oradea şi să apere culorile formaţiei campioane a României, mai ales că în paralel a început să lucreze şi ca antrenor al echipei CS Crişul, alături de Eugen Băjenaru. După trei etape disputate (orădenii au doar două jocuri, fiind liberi în runda inaugurală din cauza retragerii formaţiei bieloruse Vitebsk Region) Galatasaray are patru puncte, unul obţinut pe terenul campioanei de acum doi ani a Ligii Campionilor, Partizan Belgrad, în timp ce orădenii au două înfrângeri suferite în faţa favoritelor grupei, Steged şi Partizan. Partida va fi arbitrată de cuplul Marjay (Ungaria), Galkin (Rusia), iar delegatul LEN va fi muntenegreanul Rajevic.

Tot în grupa D se mai joacă meciul Szeged-Partizan.

Clasament: 1. Partizan 7 p (3 jocuri), 2.Szeged 6p (2). 3. Galatasaray 4p, 4. Oradea 0, 5. Spandau 0.

Programul meciurilor de astăzi şi situaţia în celelalte serii:

Grupa A

Etapa a 4-a: Vouliagmeni NC  - ZF-Eger; Schuurman BZC  - Spartak Volgograd; Waspo '98 Hannover - Ligamus Tbilisi.

Clasament: 1. Vouliagmeni 9 puncte; 2. Schuurman 6, 3. Volgograd 3, 4. Eger 3, 5. Hannover 0, 6. Tbilisi 0.

 

Grupa B

Etapa a 4-a:  Olympiakos-Steaua Roşie Belgrad, Montpellier- Dubrovnik. Kreuzlingen stă.

Clasament: 1. Olympiakos 6, 2. Jug Dubrovnik 6 (2), 2. Zvezda 6, 3. Montpellier 0 (1), 4. Kreuzlingen 0.

 

Grupa C

Etapa a 4-a: Brescia - Barceloneta, Marseille - Sintez Kazan, Vojvodina stă.

Clasament: 1. Barceloneta 9, 2. Marseille 3 (2), 3. Brescia 3p 4. Vojvodina 3. 5. Kazan 0 (2 jocuri)