Luceafărul Oradea şi CF Bihorul Beiuş s-au duelat ieri, la Sântion, într-un meci de verificare. Surprinzător, ţinând cont de eşaloanele în care vor juca echipele, câştig de cauză au avut beiuşenii, scor 3-2 (2-1) la capătul unui meci antrenant şi chiar încrâncenat. Interesant este că două dintre golurile învingătorilor au fost marcate de foşti componenţi ai Luceafărului.

Penalizată de foşti jucători

Încă din debutul partidei, oaspeţii au arătat că au venit hotărâţi să pună probleme orădenilor, aşa cum s-a întâmplat de-altfel şi în ultimele confruntări oficiale. Tăut (6) a executat puternic o lovitură liberă de la 30 de metri, însă mingea a zguduit transversala. Riposta gazdelor nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Nemarcat, Lupaşcu (8) s-a grăbit să şuteze, pe lângă poartă, din marginea careului, în loc să avanseze spre poartă, iar un minut mai târziu a reluat puţin pe lângă din 8 metri. La cealaltă poartă, Ţârlea (19) a finalizat peste poartă o acţiune de contraatac. Doi jucători nou veniţi la echipa beiuşeană au creat faza primului gol. Bode l-a găsit cu o pasă peste apărare orădeană pe Vanca şi acesta a şutat din 14 metri pe lângă Sălăjan (0-1). Avantajul a fost anulat, însă, repede, după ce Lupaşcu (25) a finalizat din 6 metri mingea centrată de Ovidiu Ghilea (1-1). Golul nu i-a demoralizat pe beiuşeni şi, la o minge lungă, vitezistul Ţârlea, venit  chiar de la Luceafărul, a ţâşnit printre fundaşii centrali, fiind blocat neregulamentar de Sergiu Ghilea. Fostul golgeter al Luceafărului, Paina (31) a transformat fără probleme lovitura de la 11 metri (1-2). Cel mai bun om al oaspeţilor, Ţârlea (33) a apărut la colţul scurt şi a deviat mingea cu capul puţin pe lângă poartă. Aproape de gol a fost şi Cura (36), care a reluat mingea cu capul în bară de la 7 metri. Repriza secundă a fost mai săracă în faze de poartă, dar cu goluri de generic TV. Grosu (69) s-a "răzbunat" pe fosta echipă cu un gol direct din corner (1-3), pentru ca Pocian să reducă diferenţa cu o execuţie de la 30 de metri în vinclu (2-3).

"Încă suntem în căutări"

Prestaţie consistentă, peste aşteptări, a beiuşenilor şi modestă a orădenilor, care au acuzat o stare de oboseală după stagiul centralizat. "Orice meci ne oferă prilejul de a vedea stadiul în care ne aflăm. Starea de oboseală a fost evidentă pentru că venim după zece zile de cantonament, de acumulări fizice. Nu sunt îngrijorat pentru că mai este o lună până la debutul sezonului, dar am tras unele concluzii. Încă suntem în căutări, nu avem cristalizat lotul, mai ales că în cantonament au fost 30 de jucători. Vom mai renunţa la unii dintre ei şi cred că ar mai fi nevoie de doi jucători. Sperăm ca totul să fie bine pus la punct până la începerea campionatului", consideră Călin Moldovan, antrenorul Luceafărului.

Cu toate că echipa sa a învins, Adrian Anca a spus că rezultatul nu a fost elementul primordial al jocului.

"Nu ne-a interesat rezultatul"

 "A fost un antrenament util pentru noi, în care nu ne-a interesat rezultatul, ci să punem în practică ceea ce lucrăm la antrenamente. Să avem o posesie bună şi, vorba lui Ilie Dumitrescu, să ne subordonăm adversarul. Obiectivul nostru este să creăm o echipă competitivă şi prin jocul prestat, să aducem lumea la stadion. Cred că vom mai aduce vreo trei jucători", a comentat Adrian Anca, tehnicianul echipei beiuşene.

Luceafărul (prima repriză): Sălăjan (30 Sg. Ghilea) - Dumiter (35 G. Bogdan), Lupuţ, Cura, D. Muntean - A. Achim, Ov. Ghilea - Ianc, Dobrescu, Codoban (35 Buştea) - Lupaşcu.

Luceafărul (repriza a doua): Sg. Ghilea (60 Miron) - Mihuţ, Letan, E. Miculescu, V. Prodan - Magda (73 C. Roşu), Pocian - Neaga, Andor, Blănaru - Gh. Popescu.  

Antrenor principal: Călin Moldovan.

CF Bihorul Beiuş: Mănişor - Şerb, Mihoc (57 Bărnuţiu), Tăut, Cipău (75 Turcan) - Silaghi (84 Merge), Trip (65 Grosu), Vanca (70 S. Fărcanea), Bode - Ţârlea (77 Gustavo), Paina (65 Agiurgeoaie).

Antrenor principal: Adrian Anca.

Arbitri: Florin Marcu - la centru, Dorin Mudura, Ciprian Danşa - asistenţi, toţi din Oradea.