Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 31 WTA şi cap de serie 29, a învins-o cu scorul de 7-5, 6-7 (4), 7-5, pe sportiva ucraineană Lesia Ţurenko, locul 68 WTA, calificându-se în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, cea mai bună performanţă a româncei pe iarba londoneză.

Partida a durat două ore şi 45 de minute. În faza următoare, Begu o va întâlni pe Maria Şarapova, locul 4 WTA, care a trecut în manşa secundă de olandeza Richel Hogenkamp, locul 123 WTA, cu scorul de 6-3, 6-1, în 65 de minute. Begu şi Şarapova s-au mai întâlni o dată, în 2012, în turul I al turneului de la Madrid, când rusoaica s-a impus cu 6-0, 6-3. Calificarea în turul al treilea este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 77.000 de lire streline (aproape 110.000 de euro) şi cu 130 de puncte WTA. România mai are o jucătoare pe tabloul principal de simplu la Wimbledon, pe Monica Niculescu, care va juca astăzi în turul al doilea, cu Jelena Cepelova, din Slovacia.

Tecău şi Rojer, în turul al doilea

Perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, după abandonul cuplului Martin Klizan/Lukas Rosol (Slovacia/Cehia). Klizan şi Rosol s-au retras de pe teren la scorul de 3-0 pentru Tecău şi Rojer. Echipa româno-olandeză va juca în manşa a doua cu perechea Andre Begemann/Julian Knowle (Germania/Austria). Calificarea în turul al doilea la dublu este recompensată la Wimbledon cu un premiu total de 13.750 de lire sterline (aproximativ 19.000 de euro). Horia Tecău este triplu finalist la Wimbledon, în 2010, 2011 şi 2012, de fiecare dată în echipă cu suedezul Robert Lindstedt.

Alexandra Dulgheru, eliminată şi la dublu

Perechea Alexandra Dulgheru/Silvia Soler-Espinosa (România/Spania) a fost învnisă cu scorul de 6-4, 6-2, de cuplul spaniol Carla Suarez Navarro/Garbine Muguruza, cap de serie numărul 6, în turul întâi al turneului de la Wimbledon. Dulgheru a părăsit şi competiţia de simplu, fiind eliminată cu scorul de 6-2, 6-1, de sportiva franceză Kristina Mladenovic. Pe tabloul de dublu, învinsele în primul tur vor primi un premiu în valoare totală de 9.000 de lire sterline (aproximativ 12.500 de euro).