Duel între echipe de fotbal din Bihor şi Hajdu-Bihar - Turneul amical pentru întărirea legăturilor transfrontaliere
Şaisprezece echipe de fotbal din Bihor şi judeţul Hajdu-Bihar (Ungaria) vor participa la turneul amical de fotbal "Bihor-Hajdu-Bihar", care va debuta astăzi. Partidele amicale au scopul de a întări relaţiile sportive dintre comunităţile aflate pe cele două părţi ale frontierei.
Iniţiativa îi aparţine Consiliului Judeţean Bihor care prin Fundaţia Euroregiunea Bihor-Hajdu-Bihar a decis să organizeze aceste partide amicale. Cele nouă echipe participante din Bihor au fost alese pe criterii de performanţă, primele trei clasate din Liga a IV-a la finalul sezonului trecut, precum şi primele două formaţii din cele trei serii ale Ligii a V-a. Judeţul maghiar este reprezentat de 7 formaţii, din Ligile a IV-a, a V-a şi a VI-a din zona limitrofă frontierei.
Promovarea tinerelor talente
"Demarăm o competiţie, care până acum nu s-a mai organizat în România, într-o zonă de foarte mare apetenţă pentru fotbal. Încercăm să răspândim în continuare acest microb pentru fotbal, într-o etapă în care, cel puţin în România, dispare susţinerea financiară pentru acest sport. Ne simţim datori să stăm lângă acest fenomen şi să promovăm noile talente", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, ieri la conferinţa de lansare a turneului amical la care au participat şi vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang şi Bogdan Hossu, directorul Fundaţiei Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar.
"Sperăm ca prin intermediul acestui turneu amical să ajutăm la descoperirea unor tinere talente, care să ridice nivelul fotbalului în cele două ţări", a adăugat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hajdu-Bihar, Tóth Attila. Primele partide vor avea loc astăzi, între echipele din acelaşi judeţ. Turul se va desfăşura cu etape săptămânale (miercurea) până la data de 2 octombrie. Faza eliminatorie se va disputa în primăvară (aprilie, mai), între echipele situate pe primele două locuri, finala fiind programată pe Stadionul Iuliu Bodola pentru data de 14 mai 2014.
Buget consistent
CJ Bihor va suporta cheltuielile de organizare ale jocurilor (deplasări, bareme de arbitraj şi observare) şi va acorda şi prime de participare (5000 lei, plus baremele de transport de 2400 lei pentru cele trei meciuri jucate din deplasare) fiecărei echipe, dar şi 1000 de lei pentru fiecare punct obţinut de o echipă. Miza turneului amical va creşte în faza eliminatorie, formaţiile ajunse în careul de aşi primind premii în plus (60.000 de lei pentru locul I, 30.000 de lei, locul II, 20.000 lei, locul III, respectiv 10.000 de lei, locul IV).
Programul primei etape, astăzi, de la ora 18.00 (în Ungaria, ora 17.00):
Grupa A: Körösszegapáti-Komádi, Sântandrei-Salonta,
Grupa B: Biharkeresztes-FC Universitatea, Sporting Lugaş-Bihorul Beiuş
Grupa C: Kinder Paleu-FC Bihor II, Hosszupályi-DEAC Debreţin
Grupa D: Monostorpályi- Nyiradony, FC Hidişel-CSU Partium.



Sântandrei-Salonta 1-2 Grupa B: Biharkeresztes-FC Universitatea 1-4 Sporting Lugaş-Bihorul Beiuş 0-3 Grupa C: Kinder Paleu-FC Bihor II 5-1 Hosszupályi-DEAC Debreţin Grupa D: Monostorpályi- Nyiradony, FC Hidişel-CSU Partium.