Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, nu scapă de problemele medicale. Supus săptămâna trecută, la Constanţa, unei intervenţii chirurgicale minore, cauzată de o ischemie la nivelul antebraţului drept, fostul mare portar mai are nevoie de o operaţie, a patra, care prezintă, însă, riscul pierderii membrului superior drept.

"Nu sunt obişnuit să vorbesc despre boli, spitale, ci despre fotbal. Mulţi pot spune că nu arăt ca un om bolnav, dar acest lucru se datorează soţiei, care m-a dat cu puţină pudră ca să nu par palid după o săptămână de spitalizare. Nu vreau să fac show din boala mea de care sufăr de 26 de ani. Nu-mi este uşor, de multe ori îţi vine să renunţi după atâta durere şi suferinţă. Aproape toţi foştii mei colegi au fost alături de mine şi ieri am fost vizitat de doctorul echipei, de Reghecampf şi Mihai Stoica. Sper ca răspunsurile de la medici să vină cât mai repede şi chiar dacă plec azi acasă, mâine o să vin la analize şi luni la fel", a declarat Duckadam într-o conferinţă de presă organizată la Spitalul Militar Central Bucureşti. Eroul de la Sevilla a povestit că între intervenţiile chirurgicale suferite a avut probleme de blocaj: "După finala de la Sevilla eram în vacanţă, la Semlac, am pus mâna în pământ şi mi s-a deplasat cheagul de sânge. În 86 am suferit prima intervenţie, în 98 a doua şi în 2009 a treia. Între aceste intervenţii am mai avut probleme de blocaj". În finalul conferinţei de presă, cu lacrimi în ochi, Duckadam a spus: "Cred că 53 de ani mi-am făcut datoria faţă de România şi cred că a venit momentul ca şi România să-şi facă datoria faţă de mine". Şeful centrului de boli cardiovasculare al Armatei, colonel doctor Cristian Gabriel, a declarat că intervenţia nu poate fi amânată prea mult deoarece există riscul unor noi blocaje: "Este un caz mai special pentru că se adresează unei a patra intervenţii chirurgicale care are loc în aceeaşi zonă. Nefiind o urgenţă absolută, am considerat că-i normal să cerem sfatul unor colegi europeni mai experimentaţi. Procentul ca soluţia să fie chirurgicală este de 90 la sută din cauza leziunilor anatomice.Totuşi, aşteptăm şi alte soluţii terapeutice. Vorbim de un bypass arterial şi nu coronarian. Dificultatea operaţiei constă în faptul că există riscul de a se pierde membrul superior drept".