Echipa naţională de handbal masculin a debutat cu dreptul la Trofeul Carpaţi, care se desfăşoara la Arena „Antonio Alexe". Tricolorii au trecut de Macedonia şi Belarus iar azi în ultima zi a turneului vor evolua cu Tunisia.

După partida inaugurală Tunisia - Belarus 29-28 (14-15), handbaliştii antrenaţi de Vasile Stângă au debutat la tradiţionala competiţie în faţa Macedoniei. Formaţia ex-iugoslavă a reuşit să ţină aproape de tricolori doar în primele zece minute ale întâlnirii, după care diferenţa de valoare dintre cele două echipe şi-a spus cuvântul. Terenul s-a înclinat tot mai mult spre poarta macedonienilor, astfel că la jumătatea partidei România conducea cu 19-14. Handbaliştii tricolori nu au slăbit ritmul nici după pauză şi la jumătatea actului secund diferenţa de pe tabela de marcaj a ajuns la şapte goluri, 25-18. La acest scor Vasile Stângă a rulat tot lotul aflat la dispoziţia sa, tricolorii terminând partida cu Macedonia cu un avans de patru goluri, 31-27.

România a avut mai mult de furcă la partida cu Belarusul care a început decisă partida şi profitând de apărarea visătoare a tricolorilor a condus aproape în permanenţă la două-trei goluri diferenţă în prima parte a întâlnirii. Handbaliştii lui Vasile Stângă s-au trezit pe finalul primei reprize pe care au reuşit să o încheie la egalitate, 19-19. Impulsionaţi de momentul festiv de la pauză în care au fost premiate fostele glorii ale handbalului masculin românesc, elevii lui Vasile Stângă au preluat conducerea ostilităţilor pe care nu au mai cedat-o până la finalul partidei care a consemnat victoria clară a tricolorilor, 37-33. Aseară s-a mai disputat partida Tunisia - Macedonia, iar azi în ultima zi a trofeului Carpaţi vor avea loc partidele Belarus - Macedonia (ora 10.00) şi România - Tunisia (ora 12.00). În pauza partidei cu Tunisia, în cadrul unei tombole vor fi acordate trei premii constând într-un tricou de joc al României, o minge şi două invitaţii la partida cu Spania.

Antrenorii Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu au mizat în primele două partide pe: Popescu, Ciobanu (portari), Ghionea 8+3, Georgescu 4+9, Alexandru Stamate 4 +2, Toma 4+1, Florea 3+7, I. Stamate 2+1, Fenici 3, Sabou 2+2, Savenco 1+2, Mureşan 1+4, Şimicu0+1, Sadoveac, Hagiu0+2.