Aflată în pregătiri pentru apropiatul Campionat European - Divizia B, care se va desfăşura la Varşovia, în perioada 6-15 iulie, echipa de baschet U-20 a României a susţinut, zilele trecute, două jocuri amicale în compania reprezentativei similare a Ungariei, tricolorii reuşind să se impună în ambele dispute. Cu trei foşti componenţi ai echipei CSM Oradea în formaţie (Titus Nicoară, Andrei Mandache şi Lazar Laszlo, până acum neştiindu-se destinaţia primilor doi, doar Lazar având un contract semnat pe doi ani cu gruparea orădeană), lotul pregătit de cuplul de antrenori Petricevici Dragan, Cristian Achim şi Mihai Petruţ a avut evoluţii bune, reuşind să-şi apropie succesul în faţa unui adversar valoros, component al primei ligi valorice. Naţionala Ungariei a promovat în Divizia A europeană în urmă cu doi ani, iar la ediţia de anul trecut a competiţiei, s-a clasat pe poziţia a XIV-a în ierarhia finală. Chiar dacă din lotul tricolor au absentat două piese importante (Vlad Moldoveanu, MVP-ul Campionatului European, grupa B, de anul trecut, de la Sibiu, a fost reţinut de formaţia sa pentru un turneu amical, iar Dragoş Pană suferă de o tendinită rebelă), au ieşit la rampă alţi jucători valoroşi, cele mai bune prestaţii avându-le Titus Nicoară, Cătălin Baciu, Bogdan Stăncuţă şi Andrei Mandache. Graţie jocului foarte bun de echipă, dar şi reuşitelor individuale (capitol la care a excelat în primul meci Nicoară, autor a 31 de puncte, naţionala României s-a impus în prima partidă cu scorul de 84-69 (28-19, 18-18, 20-17, 18-15). În cea de-a doua, oaspeţii au evoluat mult mai aproape de valoarea unei echipe din primul eşalon valoric european, au condus jumătate din meci, dar finalul irezistibil al jucătorilor tricolori a întors soarta partidei, victoria revenind naţionalei României cu scorul de 71-65 (15-12, 14-18, 22-17, 20-18). Punctele echipei României au fost reuşite de Titus Nicoară (31+13), Cătălin Baciu (19+15), Daniel Tudosă (10+10), Bogdan Stăncuţ (8+6), Mihai Petcu (6+6), Cezar Stănescu (3+9), Lazar Laszlo (4+5), Andrei Mandache (3+4). Aşadar, două succese de moral, binevenite înaintea startului competiţiei europene, două victorii care dau speranţe tehnicienilor care răspund de această echipă că pot face o figură frumoasă în Polonia. Păcat că doi dintre componenţii acestui lot nu se vor mai regăsi, din toamnă, printre componenţii echipei CSM Oradea, Titus Nicoară având şansa de a evolua în Austria, dar şi la Poli Mobitelco Cluj-Napoca, în timp ce Mandache ar putea evolua peste Ocean, dar având şi oferte de la mai multe prim-divizionare.