Două titluri pentru micii spadasini de la Crişul
Cei mai mici "muschetari" de la CS Crişul s-au întors cu patru medalii, dintre care două de aur de la Campionatul Naţional de spadă pentru copii. Concursul desfăşurat la Constanţa a reunit la start peste 500 de sportivi, care s-au întrecut la cinci categorii de vârstă: 8-9 ani, 10-11 ani şi 12-13 ani, băieţi şi fete.
Orădenii s-au prezentat la concursul de la malul mării cu un lot format din 18 sportivi (11 fete şi şapte băieţi) antrenaţi de Tardi Otto, Tardi Zoltan, Tardi Zsolt, Grosman Raluca, Robert Csordas, sub coordonarea antrenorului emerit Nicolae Ille.
Trei medalii la feminin
La cea mai mică categorie, 8-9 ani, la feminin, Barabas Sara a obţinut medalia de aur, după un concurs pe care l-a dominat cu autoritate şi la care Maria Vicaş a obţinut locul şapte. La categoria 12-13 ani, Bianca Benea a obţinut medalia de argint, după ce a pierdut finala cu Alexandra Predescu (Stesial Bucureşti), în vreme ce Ana Handlery a trebuit să se mulţumească cu locul cinci. Cele două spadasine s-au revanşat în concursul pe echipe, unde au obţinut aurul. După ce a trecut de CSM Satu Mare 2 pentru un loc în careul de aşi, echipa CS Crişul, în componenţa Ana Handlery, Andreea Tufan, Timea Delean şi Bianca Benea, a ajuns în finală după o partidă extrem de echilibrată cu Stesial Bucureşti, de care orădencele au trecut cu scorul de 45-42. În finală, Crişul a învins CSM Satu Mare 1, scor 45-37, adjudecându-şi astfel titlul naţional.
Un bronz la masculin
La categoria 12-13 ani masculin, Olar Dominic s-a clasat al cincilea. La echipe, însă, Crişul Oradea, în componenţa Biro David, Dominic Olar, Radu Anastase şi Andrei Letea, i-a învins pe cei de LPS Bihorul, 45-18, CSS Baia Mare, 45-26, dar în semifinale a cedat în faţa spadasinilor de la CSM Satu Mare. Orădenii şi-au adjudecat însă medaliile de bronz, după ce au câştigat finala mică cu echipa secundă a CSM Satu Mare, scor 45-39.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.