Intraţi în linia dreaptă dinaintea startului turneului, baschetbaliştii de la CSM Oradea au susţinut, marţi şi miercuri, cele două jocuri revanşă în compania divizionarei A Universitatea Elba Timişoara. Dacă pe Bega dubla întâlnire s-a încheiat remiză, fiecare echipă câştigând câte un meci, situaţia s-a prezentat cu totul altfel în cele două jocuri de la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", bănăţenii reuşind să se impună destul de uşor în ambele partide. Startul fulminant din meciul de marţi, orădenii încheind primul sfert cu un avantaj de 21 de puncte, a fost uşor refăcut de timişoreni, graţie unei experienţe superioare, a valorii unor jucători, dar şi erorilor din defensiva orădeană, precum şi exasperantei ineficacităţi la aruncările de la distanţă, marcatorii obişnuiţi ai gazdelor (Betea, Mandache, Viciu, Szijarto) nefiind deloc în mână, cu excepţia lui Şerban Sere, coşgeterul partidei şi unul dintre cei mai buni de pe teren, alături de Vereş. De altfel, cei doi şi-au tras în permanenţă colegii după ei, dar eforturile lor au fost privite cu destulă indiferenţă. Sperăm că această atitudine necombativă se va schimba radical la turneul de promovare de săptămâna viitoare, iar formaţia orădeană va rula cu intensitatea obişnuită, care i-a adus nu doar victorii pe linie, ci şi simpatia publicului, atras din nou la sală de evoluţiile spectaculoase ale echipei de baschet. Dacă în prima partidă, orădenii au ţinut pasul cu bănăţenii până pe final, în jocul de miercuri am asistat la o cursă continuă de urmărire a gazdelor, fără succes însă, evoluţia echipei timişorene fiind în ton cu pretenţiile unei divizionare A, chiar şi atunci când în teren au intrat rezervele. Orădenii s-au zbătut, au încercat prin Vereş, Sere, Mandache şi Szijarto să ţină ritmul punctelor, insuficient însă, pentru că oaspeţii s-au impus şi de această dată, chiar mai uşor decât în ziua precedentă. Două eşecuri care trebuie analizate, dar care nu trebuie să afecteze moralul jucătorilor, pentru că urmează turneul final ce poate decide prezenţa echipei orădene în elita acestui sport. Abia după aceea se va trage linie, se vor analiza plusurile şi minusurile, se va hotărî cine vine, rămâne sau pleacă. CSM Oradea - Elba Timişoara 77-91 (37-16, 11-29, 14-18, 15-28) CSM Oradea - Elba Timişoara 69-86 (18-25, 15-20, 15-16, 21-25) Punctele orădenilor în cele două jocuri au fost reuşite de Vereş 17+8 (1x3), Sere 29 (5x3)+8 (1x3), Viciu 11 (3x3)+4, Pacioga 8+7, Betea 6+9, Szijarto 12 (2x3), Alionescu 4+2, Mandache 2+9 (1x3), Jurcan 4, Opriş 6 (1x3). Au arbitrat, cu destule ezitări şi decizii anapoda Amalia Naghi, Flaviu Fraiu şi Toth Tamas.