Două competiţii de karate modern, la Oradea
Bihorul va fi reprezentat de Palatul Copiilor-Shogunul, Activ, Rami Do Jo, Record, toate din Oradea; Crişul Negru Ştei, Shotokan Salonta şi Good Dragon Marghita. Dubla competiţie este organizată de Palatul Copiilor-Shogunul Oradea (director, prof. Peter Dan Nicolae şi prof. Ioan Vaida 6 Dan Karate) în colaborare cu Comisia Naţională de Karate şi Discipline Asociate a Sportului Preuniversitar, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Sport Bihor şi Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Bihor.
"Concursul este structurat pe trei categorii: speranţe, avansaţi şi consacraţi şi va începe cu întrecerile de kata. Deschiderea oficială este prevăzută pentru ora 13.30 şi va cuprinde un program de divertisment cu mai multe genuri de muzică, dans şi gimnastică. Nu vor lipsi nici demonstraţiile de arte marţiale. Apoi se va concura la secţiunea kumite", a spus antrenorul Ioan Vaida într-o conferinţă de presă la care a mai participat directorul Palatului Copiilor Oradea, Peter Dan Nicolae.
Vor fi acceptaţi competitori de la 6 ani şi până la categoria seniori. Faţă de anii anteriori, noutatea este concursul pe echipe de la secţiunea kumite.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.