Fostul căpitan al Universităţii Craiova, Dorel Stoica, a declarat că a semnat cu formaţia saudită Al-Ettifaq şi a menţionat că aşteaptă cartea verde pentru a putea debuta la noua sa echipă.

 

Stoica a ajuns la 30 decembrie 2009 în Arabia Saudită şi a reuşit să-i impresioneze pe cei de la Al-Ettifaq, echipă antrenată de Ion Marin. "Am semnat pe şase luni, fără drept de opţiune, dar pentru mine ei vor fi prima opţiune dacă la finalul contractului vor vrea să rămân. Acum aştept cartea verde. Din partea Universităţii este totul OK, dar am înţeles că FRF trebuie să trimită cartea verde la FIFA, după care aceasta va ajunge aici. Abia aştept să joc, ei sunt în plin campionat aşa că voi intra direct în pâine. Viaţa este practic alta aici. Este diferenţă mare faţă de Europa, aşa cum am observat în cele şapte zile de când sunt aici. Este bine că suntem mulţi români. Eu, Cristi Dănălache, domnul Ion Marin, domnul Mihali şi antrenorul cu portarii. Obiectivul principal al echipei este clasarea în primele opt locuri. Dacă vom reuşi, se va participa apoi la toate competiţiile, toate cupele, inclusiv cea a regelui. Sper să fiu sănătos şi să câştig cât mai multe meciuri pentru a atinge acest obiectiv", a spus Stoica.

Dorel Stoica a făcut referire şi la fosta sa echipă, Universitatea Craiova. "Am plecat într-un moment greu, dar am încredere că cei care au rămas vor reuşi să ducă echipa sus în clasament. Nici nu mă gândesc la retrogradare, pentru că lotul este unul foarte valoros. A fost multă neşansă, dar şi unele greşeli atât ale noastre, cât şi de arbitraj de s-a ajuns aici. Voi ţine legătura în permanenţă cu jucătorii şi voi urmări toate meciurile cu sufletul la gură. Aştept să văd care va fi noul antrenor, va conta foarte mult cine va veni. Am auzit că este vorba de un olandez. Îi urez baftă multă", a declarat Dorel Stoica.