În iulie 2010, americanul Lance Armstrong şi-a luat adio de la Turul Franţei în ziua în care spaniolul Alberto Contador câştiga pentru a treia oară această competiţie, însă acuzaţiile de dopaj au stricat anul celor doi mari granzi ai ciclismului, care acum sunt doar campioni aflaţi sub anchetă.

Floyd Landis a "rupt" tăcerea

Cu câteva săptămâni înainte de debutul Marii Bucle, americanul Floyd Landis a pus pe jar planeta ciclismului, luând decizia de a face dezvăluiri pentru a nu mai avea mustrări de conştiinţă, după ce timp de patru ani a negat ceea ce era evident. Rutierul american nu numai că a recunoscut că s-a dopat în timpul Turului Franţei, din 2006, competiţie pe care a câştigat-o, dar titlul i-a fost retras ulterior după ce a fost depistat pozitiv, dar a incriminat mai mulţi dintre foştii săi coechipieri, dintre care cel mai celebru este Lance Armstrong. Confesiunile sale, care povestesc în detaliu şedinţele de transfuzii sanguine din autocarul echipei lor de ciclism, US Postal, au obligat justiţia americană să iniţieze o anchetă, care i-a fost încredinţată procurorului Jeff Novitzky, devenit cunoscut după afacerea Balco în 2003.

Lance Armstrong a apelat la avocaţi

În pluton, Armstrong, la aproape 39 de ani, nu a mai fost deloc "stăpânul" şi a încheiat ultima sa participare la Turul Franţei în coada clasamentului. Deşi unii au încercat să facă o legătură între prestaţia slabă a americanului şi teama acestuia de ancheta care îl aştepta în Statele Unite, Armstrong, de şapte ori câştigător al Turului Franţei, a refuzat orice astfel de asociere. Însă, prudent, Armstrong s-a înconjurat de avocaţi. Despre anchetă nu s-au aflat multe. Au apărut doar informaţii că mai mulţi martori au fost audiaţi în faţa unui mare juriu la Los Angeles, care trebuie să stabilească ce capete de acuzare pot fi formulate. De asemenea, anchetatorii au solicitat colaborarea Interpolului, lucru care le va permite să obţină din ţările europene probe ce ar putea fi ataşate la dosar, cum ar fi, de exemplu, eşantioanele prelevate lui Armstrong în timpul participărilor sale la Turul Franţei.

Probe împotriva lui Alberto Contador

În timp ce texanul este în colimatorul justiţiei din ţara sa, însă este liber să concureze, spaniolul Alberto Contador a lăsat deja bicicleta deoparte şi riscă o sancţiune pur sportivă. Problemele sale au apărut când câteva picograme dintr-un produs dopant, clenbuterolul, au fost descoperite în eşantioanele de urină prelevate de la Contador, în timpul Turului Franţei, în data de 21 iulie, care era o zi de pauză. Spaniolul a fost suspendat provizoriu la sfârşitul lunii august de Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI), în aşteptarea verdictului Federaţiei spaniole, care are responsabilitatea de a dicta sancţiunea disciplinară aşa cum prevede regulamentul. Triplul câştigător al Turului Franţei (2007, 2009, 2010), cu lacrimi în ochi, a justificat prezenţa urmelor respective printr-o contaminare alimentară. Anturajul său susţine că la originea controlului pozitiv se află carnea achiziţionată de la o măcelărie din Irun. O explicaţie greu de digerat de către producătorii spanioli de carne, care au depus o plângere împotriva X. Contaminarea ar putea fi însă consecinţa unui dopaj sanguin. Mai multe publicaţii au avansat ideea că reziduuri plastice, tipice pungilor de plastic folosite la stocarea sângelui, au fost descoperite în concentraţie mare în urina lui Contador.

TAS va da verdictul

Chiar dacă Federaţia spaniolă a dat dovadă de clemenţă faţă de eroul lor naţional, cazul său are toate şansele de a ajunge în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) în următoarele luni. Contador, care l-a devansat pe luxemburghezul Andy Schleck cu 39 de secunde la ultima ediţie a Turului Franţei, va trebui să-i convingă pe judecători de nevinovăţia sa, dacă nu, se va alătura lui Floyd Landis în clubul campionilor care au dezamăgit.