Doar foştii juniorii A şi-au primit tricourile de campioni!
În vara acestui an, grupele de juniori A şi D ale FC Bihor au devenit campioane naţionale, performanţă unică în istoria clubului orădean. Pentru acest rezultat, Federaţia Română de Fotbal (FRF) i-a recompensat pe orădeni cu o diplomă, un trofeu minuscul, tricouri de proastă calitate şi câteva mingi, unele de dimensiuni reduse, recomandate doar categoriilor mici de vârstă. Ulterior, FRF le-a promis alte tricouri, pe care, cu destulă întârziere, doar foştii juniorii A le-au primit!
Comentariile unui părinte postate pe site-urile unei publicaţii centrale de specialitate (Gazeta Sporturilor) şi articolele din presa locală pe seama zgârceniei şi dezinteresului federalilor faţă de acest sector au determinat conducerea FRF să încerce să "repare" lucrurile. În vară, oficialii federaţiei au promis că vor trimite la Oradea tricouri de calitate superioară pentru componenţii ambelor echipe. Dincolo de faptul că acestea au ajuns abia în noiembrie, numărul lor a fost insuficient, astfel că juniorii D mai au de aşteptat până să intre în posesia lor. Asta, în condiţiile în care semnalul în presă faţă de modul defectuos de premiere a fost semnalat de un părinte al unui copil din această grupă.
Programată să aibă loc la Stadionul "Iuliu Bodola", cu prilejul meciului pe care prima echipă l-a disputat în compania Daciei Mioveni, festivitatea de premiere a fost amânată de către noua conducere a clubului orădean. După o lungă aşteptare, foştii juniori mari şi antrenorul Gheorghe Silaghi au primit tricourile galbene, de o calitate ceva mai bună, dar nu produse de firma de echipament sportiv (Adidas) cu care are FRF un parteneriat. Grupa de juniori A a devenit campioană naţională, după o finală dramatică împotriva echipei Steaua Bucureşti, câştigată la loviturile de la 11 metri, în care portarul orădean Dumitru Paul a apărat patru lovituri de la 11 metri.
Cu tricouri de campion au mai fost răsplătiţi preparatorul fizic Cornel Blejan şi antrenorul juniorilor D, Călin Cheregi.
Momentul festiv de la sediul clubului FC Bihor a mai cuprins şi un program muzical asigurat de un grup de studenţi teologi şi câţiva copii de la un centru de plasament, care au interpretat colinde româneşti.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.