Dnipro - Sevilla - Finala dintre David şi Goliat
Dacă privim cartea de vizită a celor două echipe se poate spune că ibericii pornesc cu prima şansă, dar dacă ne amintim că ucrainenii au eliminat în semifinale puternica Napoli este evident că situaţia din teren ar trebui să fie una echilibrată. Spaniolii ar putea deveni cea mai galonată formaţie a acestei competiţii dacă vor câştiga trofeul, până în acest moment, vitrina clubului din Primera conţinând trei astfel de cupe. Sevilla nu a pierdut niciunul dintre cele 4 meciuri în care au întâlnit echipe din Ucraina, câştigând trei dintre acestea şi remizând o dată. Până acum, spaniolii au câştigat cele trei finale pe care le-au disputat, iar în aceast sezon, în ultimele 9 partide nu au cunoscut eşecul. Aşadar o finală cu o mare favorită, Sevilla având o cotă de doar 1.60 la casele de pariuri sportive în timp ce adversarii lor sunt creditaţi cu mici şanse, cota acestora fiind de 6.50, dar ca în orice ultim act al unei copetiţii sportive surpriza nu poate fi scoasă din ecuaţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.