Tenismanul sârb Novak Djokovici, dublu deţinător al titlului şi principal favorit, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Australian Open după ce l-a învins, ieri, în cinci ore şi două minute de joc, pe elveţianul Stanislas Wawrinka, cap se serie numărul 15. Scorul întâlnirii a fost 1-6, 7-5, 6-4, 6-7 (5/7), 12-10.

Şase capi de serie, trei de pe tabloul masculin şi trei de pe cel feminin, au fost eliminaţi ieri de la Australian Open. La masculin, au mai fost eliminaţi japonezul Kei Nishikori, cap de serie numărul 16, de spaniolul David Ferrer, scor 6-2, 6-1, 6-4, şi sârbul Janko Tipsarevici, care a abandonat jocul cu Nicolas Almagro, al 10-lea favorit, la scorul de 6-2, 5-1 pentru spaniol. La feminin, tot în optimi, a cincea favorită, germanca Angelique Kerber, a fost eliminată rusoiaca Ekaterina Makarova, cap de serie numărul 19, Ana Ivanovici, cap de serie numărul 13, a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska (nr. 4), scor 6-2, 6-4, iar Na Li (China), a şasea favorită, a dispus de Julia Görges (nr. 18), scor 7-6 (8/6), 6-1.