Cele două echipe de handbal feminin ale oraşului pornesc cu şanse diferite în jocurile contând pentru etapa a 5-a a Diviziei A. Dacă CSU Oradea este favorită în duelul de astăzi, de la ora 15.00, din sala de sport a Universităţii, cu CNOPJ Baia Mare, Tonic Oradea n-are practic nicio şansă în deplasarea de mâine, de la CSM Târgu Jiu, una dintre pretendentele la promovare.

CSU Oradea porneşte cu prima şansă în partida cu CNOPJ Baia Mare, dar nu trebuie omis faptul cu maramureşencele au la activ victorii în faţa studentelor din Reşiţa şi Timişoara. Echipa CNOPJ este alcătuită în mare majoritate din jucătoarele care la finele sezonului trecut deveneau campioane naţionale de juniori II. Printre acestea o regăsim pe Alisia Boiciuc, poate cea mai bună jucătoare din lotul naţional de junioare, o tânără handbalistă extrem de promiţătoare. În schimb, cealaltă formaţie bihoreană, Tonic Oradea, nu poate emite pretenţii cu CSM Târgu Jiu, una dintre pretendentele la promovare. Aşadar, tinerele fete pregătite de către Sabin Dacău vor avea o misiune imposibilă în oraşul lui Brâncuşi.