Divizia A de baschet continuă cu 15 echipe
Ilfovenii au invocat probleme financiare, majoritatea jucătorilor echipei găsindu-şi angajamente la alte formaţii. Carmen Tocală, preşedintele FRB a anunţat retragerea echipei din Otopeni în cadrul unei emisiuni de baschet difuzată pe potul Digi Sport 3.
CSM Oradea, în Final Four-ul Cupei României
De abandonul formaţiei din Otopeni ar putea profita CSM Oradea care va ajunge fără joc în careul de aşi ai Cupei României. Orădenii vor câştiga ambele partide (programate pe 4 respectiv 11 ianuarie 2012) cu scorul de 20-0 şi vor ajunge în semifinalele competiţiei KO. În acest caz, echipa antrenată de Cristian Achim ar înregistra o performanţă greu de egalat: s-ar califica cu o singură victorie în Final Four-ul Cupei României. În celelalte trei partide din cadrul sferturilor de finală sunt programate duelurile: CSU Aesoft Ploieşti - BC Timişoara, BCM U Piteşti - Dinamo Bucureşti şi Gaz Metan Mediaş - CSM Bucureşti. Ultimul act al competiţiei va avea loc pe 17 şi 18 februarie într-o locaţie ce va fi ulterior stabilită. Oradea se numără printre oraşele care au solicitat găzduirea turneului final.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.