Dispută între două echipe cu probleme: HC Minaur Baia Mare - CSM D&C Oradea
HC Minaur Baia Mare şi CSM D&C Oradea se întâlnesc astăzi, de la ora 11.00, în municipiul maramureşean, în duelul suferinţei din etapa a IX-a a Ligii Naţionale la handbal masculin.
Ambele echipe au câştigat câte două jocuri în primele opt etape, dar HC Minaur are un punct în plus, acumulat în urma unei remize. Aflate într-o situaţie "delicată" în clasament, cele două echipe vor încerca să se impună, victoria urmând să vină ca un "balon de oxigen" pentru echipa care va triumfa, în perspectiva meciurilor următoare.
Cele două echipe au avut două săptămâni de pauză, în care antrenorii (Petre Avramescu, la gazde, Sorin Toacsen şi Adrian Rus, la orădeni) au încercat la antrenamente să facă corecţii în joc. Orădenii au susţinut la mijlocul acestei săptămâni un joc amical cu CSM Satu Mare (componentă a Diviziei A), pe care l-au câştigat cu 41-34. La CSM D&C va redebuta pivotul Gheorghe Roman, ale cărui formalităţi de transfer au fost rezolvate.
Tot în etapa a IX-a, astăzi se mai dispută jocurile: CSM Medgidia - "Poli" Izometal Timişoara, HC Odorhei - Pandurii Tg. Jiu, "U" Transilvania Cluj-Napoca - Ştiinţa Bacău, HCM Constanţa - Dinamo Bucureşti, CS H&V Piteşti - UCM Reşiţa. Partida Steaua Bucureşti - Bucovina Suceava va avea loc în 12 noiembrie.
Clasament
1. HCM Constanţa 8 7 0 1 232-183 14
2. Ştiinţa Bacău 8 7 0 1 236-216 14
3. Dinamo Bucureşti 8 5 2 1 252-240 12
4. UCM Reşiţa 8 5 1 2 222-203 11
5. HC Odorhei 8 4 1 3 220-221 9
6. Bucovina Suceava 8 3 2 3 228-206 8
7. "Poli" Timişoara 8 3 2 3 209-213 8
8. CSM Medgidia 8 3 1 4 204-211 7
9. "U" Cluj-Napoca 8 3 1 4 239-254 7
10. Steaua Bucureşti 8 2 2 4 222-224 6
11. Pandurii Tg. Jiu 8 1 3 4 195-203 5
12. Minaur Baia Mare 8 2 1 5 188-212 5
13. CSM Oradea 8 2 0 6 198-234 4
14. CS H&V Piteşti 8 0 2 6 184-211 2
Comentarii
Nu există nici un comentariu.