Din nou s-a jucat bine, dar....s-a pierdut!-Silvania Şimleul Silvaniei - CF Bihorul Beiuş 1-0 (0-0)
Partida se putea termina liniştit la egalitate sau chiar cu victoria beiuşenilor, dar atacanţii de la CF Bihorul s-au jucat, ca de atâtea ori, cu nervii coechipierilor şi ai conducerii echipei.
Prima mare ocazie a oaspeţilor a fost irosită de Mangra, în minutul 17, atacantul beiuşenilor, singur cu portarul advers, trăgând în acesta din 3-4 m. Chiar după eliminarea lui Szabo, din minutul 80, pentru cumul de cartonaşe galbene, beiuşenii s-au menţinut la cârma partidei, dar egalarea nu s-a produs. În minutul 84, Paul Luca a trimis puternic, cu capul, în bară, după care şutul puternic al lui Carţiş a fost respins cu pumnul de portarul advers, din nou în bară.
Conducerea echipei ţine să mulţumească doamnei directoare Claudia Man şi domnului patron Kuss Gunter de la SC Alcoa Fujikura SRL pentru seturile de echipament oferite, cu unul dintre acestea echipa evoluând în partida de la Şimleu. De remarcat că această firmă, care are sediul central la Nădab (judeţul Arad), se implică mai mult în viaţa echipei decât unele firme din Beiuş, care n-au mişcat încă niciun deget, cu toate că au promis multe şi mărunte. Echipa CF Bihorul are mare nevoie de ei în aceste momente.
Antrenorii echipei beiuşene, Rudy Kovacs şi Adrian David, i-au folosit pe: Bonta - Fl. Popa (78 Bogdan), Ciobriş, Tăut, Pocean, Balea, Pantea (71 Carţiş), Paul Luca, Aenoaiei (77 Trip), Szabo, Mangra (84 M. Rusu).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.