Antrenorul orădean George Zima (29 ani) are şanse să reia campionatul Ligii a II-a la Energeticianul Petroşani din postura în care s-a mai aflat în toamna anului trecut.

 După plecarea lui Bogdan Andone la FCSB, ca secund al lui Mihai Teja,  Zima a fost avansat din nou "principal", aşa cum s-a mai întâmplat în patru etape din prima parte a campionatului. George Zima este ajutat de Emil Szolomayer, antrenor cu portarii, şi Liviu Rusu, preparator fizic.

În pauza competiţională, au fost avansate diferite nume de  antrenori pentru postul de "principal", printre care şi Nicolae Dică, dar, deocamdată, fără finalitate.

După 21 de etape, Energeticianul Petroşani ocupă locul 8, cu 29 de puncte.