Președintele Federatiei Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, a anunțat că pe 15 iunie se redeschid sălile de fitness. El precizează că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forță, nu și cele care oferă exclusiv spațiu pentru aerobic.

”Prieteni, am vești bune! Data de 15 Iunie a devenit o certitudine în privința redeschiderii sălilor de fitness. Ca urmare a discuțiilor pe care le-am purtat la Ministerul Sănătății, împreună cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, mă bucur să vă pot anunța că vom putea face sport la aparate în curând.Este important de precizat că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forță, nu și cele care oferă exclusiv spațiu pentru aerobic”, a scris pe Facebook Gabriel Toncean.

El a precizat că, printre măsurile de siguranță care sunt luate în calcul, se află următoarele puncte:

-accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;

- distanța între sportivi să fie de 4 metri pătrați;

- aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor;

- se recomandă și aerisirea naturală;

- va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;

- nu va fi permisă folosirea dușurilor;

- în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.

”Până la data de 10 Iunie se va face publică lista finală a măsurilor de siguranță, care vor trebui respectate în interiorul sălilor de fitness”, a mai spus Toncean.