Antrenorul echipei West Bromwich Albion, Roberto Di Matteo, a declarat că nu este preocupat de viaţa extrasportivă a noii achiziţii din această iarnă a formaţiei de ligă secundă engleză, fundaşul român Gabriel Tamaş, informează cotidianul "Birmingham Mail".

 

Chiar dacă Tamaş a fost subiectul mai multor articole în tabloidele româneşti, ce au dus la sancţiuni disciplinare din partea clubului său pentru presupuse probleme cu alcoolul şi nopţi pierdute, tehnicianul italian crede că fundaşul român nu va cauza dificultăţi în perioada împrumutului la West Bromwich.

Antrenorul italian şi-a exprimat dorinţa ca fundaşul român să confirme în acest retur, iar împrumutul său pe şase luni să se transforme, în vară, într-un transfer definitiv. "Are toate atributele pe care le caut la un fundaş central. A evoluat la Euro 2008 pentru naţionala România şi a jucat în Liga Europa în acest an pentru Dinamo Bucureşti. El este un jucător capabil să evolueze la cel mai înalt nivel şi are un anumit grad de experienţă, în ciuda faptului că are doar 26 de ani", a completat Di Matteo.